Inca de cand suntem copii visam printi,printese;ne dorim sa avem o viata fericita ca in povesti...doar ca deseori nu ne regasim in ceea ce ne-am dorit;viata e dura cu noi iar in realitate,de multe ori,ramanem fara cuvinte...Cand deschidem gura,cuvintele isi iau zborul si nu le mai putem intoarce;ceea ce am avut de spus ramane spus...dar chiar si asa,de multe ori trecem cu vederea si iertam,pentru ca ne-am obisnuit sau mai iubim inca persoana de langa noi.Iertam cuvinte si chiar gesturi care uneori ne provoaca sila,dar,deja,cand acestea devin o obisnuinta zilnica,cand incepem sa plangem innabusit cu capul in perna,cand te intrebi ce s-a ales cu viata ta si unde sunt visurile din copilarie,atunci cu siguranta trebuie sa luam o decizie;sa nu mai suferim,sa alungam tristetea din ochii nostri si sa aducem zambet si liniste in viata noastra.Sa invatam sa spunem "Destul...nu mai vreau sa fiu o victima...am o viata de trait"Sa ne bucuram de zambetul copiilor nostri si mai ales sa invatam noi sa zambim...Iar cuvintele si gesturile nesabuite cu care,zilnic,am fost improscate,sa ramana un vis urat...sa ramana fara cuvinte.
Cândva, când ziua se-ndrepta spre noapte, Și zarea însângerată adormea în șoapte, Răzbătea-n sclipiri luna de argint, Atunci mi-ai d...
De multe ori as fi vrut sa fug de tine,Iubire.Sa stau cat mai departe de suflarea ta curata si pagana deopotriva,cu care ademenesti pa...
FRUMOS SA TII TOT ASA
RăspundețiȘtergere