Un fulg m-a sãrutat duios pe fata
Veşnicã pecete , etern miros de floare,
Întipãrind în piele un dor adânc ce doare,
Ninsori ce ard nãvalnic în pulbere de gheatã,
Şi visuri ce-au trecut spre altã dimineatã...
Un fulg m-a sãrutat duios pe frunte,
Plutind nehotãrât spre o albastrã mare
Topindu-se încet în amintiri amare
C-un tipãt jalnic, valul sã-l asculte,
Pãşind uşor, abisul sã-l înfrunte...
Un fulg m-a sãrutat duios pe fatã
Sã-mi amintesc zâmbind de iarna-n care
Ningea frumos cu pulbere de soare
Sãpând adânci troiene-n dimineatã
Topindu-se încet şi dispãrând în ceatã...
(Mara Enache - Un fulg m-a sãrutat duios )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu