Un fulg m-a sãrutat duios



Un fulg m-a sãrutat duios pe fata
Veşnicã pecete , etern miros de floare,
Întipãrind în piele un dor adânc ce doare,
Ninsori ce ard nãvalnic în pulbere de gheatã,
Şi visuri ce-au trecut spre altã  dimineatã...

Un fulg m-a sãrutat duios pe frunte,
Plutind  nehotãrât spre o  albastrã mare
Topindu-se încet în amintiri amare
C-un tipãt jalnic, valul sã-l asculte,
Pãşind uşor, abisul  sã-l înfrunte...

Un fulg m-a sãrutat duios pe fatã
Sã-mi amintesc zâmbind de iarna-n care
Ningea frumos cu pulbere de soare
Sãpând adânci troiene-n dimineatã
Topindu-se încet şi dispãrând în ceatã...



(Mara Enache - Un fulg m-a sãrutat duios )

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Mama, primul meu cuvânt...

Cândva, când ziua se-ndrepta spre noapte, Și zarea însângerată adormea în șoapte, Răzbătea-n sclipiri luna de argint, Atunci mi-ai d...