Cândva, când ziua se-ndrepta spre noapte,
Și zarea însângerată adormea în șoapte,
Răzbătea-n sclipiri luna de argint,
Atunci mi-ai dăruit primul răsărit.
Ești marea mea de gânduri și de vise
Cu poezii de dor în rime scrise,
Ești raza ce-ncălzește cărările de munte,
În zilele de vară ești umbra de pe frunte.
Tu ești tărâmul cu brațe larg deschise,
Copilărie ești, ecouri lungi promise,
Ești apă veșnică-n izvor, pe al meu plai,
Ești și vei rămâne colțul meu de rai.
Ai îmbrăcat acum o haină argintie,
Potop de cuvinte pe-o coală de hârtie,
Când dorul te apasă cu lacrimi te hrănești,
Dar florile din suflet tu mi le înflorești.
Și dacă părul tău are sclipiri de gheață,
Cărarea mea de aur, drumul meu în viață,
Tot frumoasă ești stâncă fără teamă,
Marea mea de gânduri, iubită, scumpă mamă!
Ești universul meu, un bulgăre de viață,
Zâmbetul pe buze în orice dimineață,
Ești leagăn lin cu dulcele tău cânt,
Ești și vei rămâne primul meu cuvânt...
( Mara Enache - Mama, primul meu cuvânt )
<script data-ad-client="ca-pub-4389382445709799" async src="https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu