Mama, primul meu cuvânt...

Cândva, când ziua se-ndrepta spre noapte,
Și zarea însângerată adormea în șoapte,
Răzbătea-n sclipiri luna de argint,
Atunci mi-ai dăruit primul răsărit.

Ești marea mea de gânduri și de vise
Cu poezii de dor în rime scrise,
Ești raza ce-ncălzește cărările de munte,
În zilele de vară ești umbra de pe frunte.

Tu ești tărâmul cu brațe larg deschise,
Copilărie ești, ecouri lungi promise,
Ești apă veșnică-n izvor, pe al meu plai,
Ești și vei rămâne colțul meu de rai.

Ai îmbrăcat acum o haină argintie,
Potop de cuvinte pe-o coală de hârtie,
Când dorul te apasă cu lacrimi te hrănești,
Dar florile din suflet tu mi le înflorești.

Și dacă părul tău are sclipiri de gheață,
Cărarea mea de aur, drumul meu în viață,
Tot frumoasă ești stâncă fără teamă,
Marea mea de gânduri, iubită, scumpă mamă!

Ești universul meu, un bulgăre de viață,
Zâmbetul pe buze în orice dimineață,
Ești leagăn lin cu dulcele tău cânt,
Ești și vei rămâne primul meu cuvânt...



( Mara Enache - Mama, primul meu cuvânt )

  <script data-ad-client="ca-pub-4389382445709799" async src="https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script>

Poate dura până la o oră pentru ca anunțurile să apară în pagină. Pentru detalii, consultați ghidul de implementare a codului.

Lasă ploaia

Îmi plouă în suflet cu amintiri despre tine,
Îmi plouă în suflet cu amintiri despre noi,
Sunt stropi ce dezbină două destine
Sunt stropi care-mi plâng pe umerii goi.


Lasă ploaia să-mi sărute fruntea încruntată
De atâtea albe nopți pierdute-n necuvinte,
Lasă ploaia să îmi cearnă ce a fost odată,
Să-mi aducă adieri de gânduri nerostite.


Lasă ploaia să-mi aline rana din trecut,
Și în asfințitul tandru soarele s-ascundă.
La marginea mării un ultim sărut,
În tăceri imense dragostea profundă.


Lasă ploaia să-mi aștearnă drumuri depărtate,
Netezind, bătătorite, a sufletului căi,
Lasă ploaia să mă poarte în locuri neumblate,
Lasă ploaia să mă ducă peste munți și văi.


Lasă ploaia să m-alinte în a nopții palmă,
Să visez că poți atinge nemuritoare stea,
La margine de luceferi ploaia să m-adoarmă,
Poți să-mi iei orice vrei tu, dar ploaia nu mi-o lua...





( Mara Enache - Lasă ploaia )

<script>
  (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){
  (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o),
  m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m)
  })(window,document,'script','https://www.google-analytics.com/analytics.js','ga');
  ga('create', 'UA-19183179-1', 'auto');
  ga('send', 'pageview');
</script>
 

Feerie de culori...

FRUMUSEȚEA FLORILOR

DE CELE MAI MULTE ORI

ALINĂ DURERI

PRIN FEERIA DE CULORI

ÎNTR-O LUME DE POVESTE..........

Azi îți scriu...

Azi îți scriu, altă scrisoare,
Anii au trecut în vânt,
Ai plecat cu nepăsare...
Singură-s pe-acest pământ...

Scârțâie ușa la tindă,
Odaia-n care tu stăteai
E îmbrăcată în pustiu
Cu miros de mucegai.

Cumpăna de la fântână
A rămas fără găleată,
Casa e neîngrijită
Chiar și iarba-i netăiată.

Nici zăvorul de la poartă
Nu mai e la locul lui,
Nimeni, nu mai e, să bată,
Ici, pe colo, câte-un cui...

O serenadă, cu chitara,
Să mă perpelesc de dor,
Greierii îmi cântă seara
Și adorm în cântul lor.

Când moartea drepturile-și cere,
Cel care-a rămas în viață,
Duce povara, în durere,
În așteptare și-n speranță...

Cozonaci și ouă roșii
Pregătite sunt pe masă,
În prag au cântat cocoșii...
Încă te aștept acasă...



( Mara Enache - Azi îți scriu... )

Îți amintești?

Îți amintești?
Când eram singuri
mi-ai cerut
sa-ți fiu mireasă,
dar gura mea
era pecetluită,
iar ochii
orbiți de lumină...
M-am aruncat
în vârtejul vieții
știind
că nu prind nicăieri
rădăcini...



( Mara Enache - Îți amintești? )

Certitudine

Viața mea
îmi aparține,
cu vise
adolescentine,
cu dorințe
clandestine,
sau, cu gânduri
asasine
care-ades
ucid destine...

Viața mea
îmi aparține,
cu tot ceea
ce conține,
cu multe
sau cu puține...
Sunt doar eu
ce-o pot deține!

Viața asta
e doar a mea;
doar eu
o pot controla!


( Mara Enache - Certitudine )

O ultimă dorinţă

O lacrimă mi-a îngheţat pe gene
În iarna ce-a venit de timpuriu
La mine-n suflet, doar albe troiene
Şi vântul rece, bate a pustiu.

Că trupul mi-e-npietrit de-atâta vară,
Iar raza mea de soare a pălit
Doar luna, cu privirea ei bizară,
Zâmbeşte trist pe-un petec de argint.

Ninsoare aştern în păr, ca un pelin
Cu gust amar...viaţa! simplu fum...
Să ne-amăgim cu miere şi venin,
Bătătorind cu toţi acelaşi drum.

Ploi şi nori negri, pe cerul meu senin,
Tunete şi fulger, deodată s-au ivit
Nu pot fugi din calea crudului destin
Strigătul din mine, acum, a amuţit.

Azi suntem, mâine nu, căci soarta e ciudată,
Dar ultima dorinţă ca o ninsoare cern...
Să-mi aruncaţi cenuşa, în vânt, la Marea Moartă,
Şi viaţa preţuiţi, nimic nu e etern.

Să fiu un val ce mângâie nisipul,
Un firicel de aur într-o clepsidră pus,
Un pescăruş la mal, în joaca sa cu timpul,
În prag de seară, într-un superb apus...


( O ultimă dorinţă - Mara Enache )

Războiul de fiecare zi

   Ce frumos şi adevărat scria Garabet Ibrăileanu : " Când te văd sincer, mi se pare că, în războiul tuturora, tu ai ieşit fără platoşă, mantie şi scut! ".
   O realitate simplă, care, din păcate, nici nu va putea fi schimbată prea uşor.
   Dacă eşti sincer, dacă eşti tu însuţi, dacă nu te-ascunzi, dacă nu joci teatru, dacă nu tragi sfori, dacă nu îi sapi pe alţii pentru propriu-ţi interes, dacă incerci sa-i ajuţi pe cei din jurul tău şi fără motiv şi faci asta chiar şi atunci când ei poate nu merită, dacă mai poţi crede cu nemărginire în frumuseţea asfinţitului de soare şi în nectarul sărutului venit din inimă, nu poţi decât să pierzi, pentru simplu motiv că ceilalţi oameni nu sunt la fel. pentru simplu motiv că viaţa lumii s-a transformat într-un soi de  război continuu, o luptă mută şi abilă, o competiţie ciudată în cadrul căreia oamenii se fac de multe ori că uită că, indiferent cine va ieşi învins şi învingător, şi unul şi altul ar putea ajunge colegi de mormânt în acelaşi cimitir, pentru că moartea oricum nu cruţă pe nimeni.
   Tot felul de farisei, tot felul de fanfaroni, îşi întocmesc pe câte- un sfert de neuron planuri minuţios elaborate, strategii necesare primordial la alinarea excesului de vanitate, mint pe faţă fără ruşine, jonglează cu ipocrizia, ajung uneori, datorită acestor ciudate războaie cu lumea înconjurătoare, să se păcălească până şi pe ei înşişi.
   Şi cât de frumos ar fi să putem ieşi senini unii în faţa altora, să ne înţelegem şi să ne iubim unii pe alţii, chiar şi determinaţi de acea spaimă de clipa în care ne vom transforma în amintire, şi cât de frumos ar fi să fim cu toţii prieteni...


(Daniel Grosu - Cu sufletul în palmă)

De-atâta dor

Când o să mai ştiu oare
să vorbesc graiul florilor
ca atunci când mă încoronam crăiasă
şi alergam de mână cu copilăria
printre culorile câmpiei?!
Când o să mai simt oare
trecerea timpului,
ca atunci când visam cu ochii deschişi
şi atingeam visele
cu vârfurile degetelor?!
Când am să mai simt
mirosul verdelui crud al livezii
care la amiază mirosea a măr copt?!
De-atâta dor,
am să cer îndurare din cer
să iau viaţa de la capăt,
să strâng copilăria la piept
şi să n-o mai părăsesc niciodată!

                                    ( Rodica Dumitriu - De-atâta dor )

În lumina apusului

Plâng după timpul ce se scurge-n trecut
strâng la piept cât mai multe clipe
în care zâmbesc ca şi cum
nu aş fi fost niciodată
nefericită din dragoste !
Te ţin în braţe în lumina apusului,
alung cu palma cuvintele grele
şi-mi aştern visele la picioarele tale !
Ai grijă, păşeşte încet
să nu-mi tulburi liniştea
căci umbli prin visele mele
ascultându-mi susurul gândului,
voioşia zâmbetului,
ori plânsul şoaptelor de dor !
Vreau să creez o armonie
între gând, vorbă şi faptă
şi poate doar aşa voi descoperi
că pot ţine pe loc fericirea !


( Rodica Dumitriu - În lumina apusului )

La limită

      Uneori,ajungi să le suporţi pe toate.Îţi spui;hai,mai rabdă un pic.Se petrec lucruri care te dor,care-ţi lezează din demnitate;tu taci şi îţi spui doar ţie,şoptit: ce mai contează o înjosire în plus?Poate va fi bine.Rabd-o şi pe asta şi mergi înainte,că poate 'or să se sfârşească odată şi odată.
     Dar ele nu vor să înceteze.Şi vine o clipă când răbdarea ajunge la limită.Când se aprind toate beculeţele roşii,anunţând o explozie iminentă sau o pană veşnică.Când ajungi la limita suportabilului.
     Şi atunci înţelegi că trebuie să se întâmple ceva.Că trebuie să fie ori bine,ori rău.Că nu se mai poate adânci compromisul.




(Dincolo de iubire-Daniel Grosu)
       

Dincolo de iubire

     Soarele apune pe uliţa mea...Mă trimite spre o noapte fără stele,fără vise...Tot mai singur,sufletul meu s-a descalţat de papuci şi s-a furişat,fără ştire,pe o pajişte interzisă,de unde puţini se mai întorc...Mi-e dor de un trifoi cu patru foi care credeam că-mi va schimba existenţa.Mi-e dor...,mi-e dor de foarte multe lucruri care s-ar fi putut întâmpla şi nu s-au mai întâmplat...Probabil că s-au amânat,pentru o existenţă viitoare...Plătesc tribut acestui destin cinic şi nemilos,care s-a jucat cu mine nonşalant,ca o mâţă cu un ghem de care nici ei nu-i mai pasă,iar din albastrul de deasupra uliţei mele nu a mai rămas decât un asfinţit sângeriu,ale cărui nuanţe se închid mereu...


               (Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Un vis în alt vis

           Norii erau strânşi pe cer de parcă ar fi avut clacă.Şi era vânt şi ploaie,o vreme de aceea în care trebuie să ai suflet de Bacovia ca să te asortezi cu ce-i afară,o vreme în care-ţi vine să te închizi în casă şi să aştepţi o schimbare,ceva...
          Norii erau strânşi pe cer de parcă ar fi avut clacă.Sau de parcă ar fi jucat "Ţară,ţară,vrem ostaşi!" cu alţi nori dintr-o existenţă paralelă.Iar eu,tocmai pe o asemenea vreme,imi găsisem să ies,de nebun,la cules de stele...
         Îmi umplusem buzunarele,chiar şi la piept pusesem vreo două,şi toată lumea se minuna cum de pot eu să văd stelele când cerul e întunecat ca o condamnare,dar mie nu-mi păsa şi continuam să hoinăresc prin smoala nopţii,la cules de stele...
          Adunasem prea multe şi de aceea am vrut să te strig,să-ţi dau şi ţie,că doar nu era să le păstrez doar pentru mine,ce farmec ar mai avea stelele dacă nu le-ai împărţi cu fiinţa pe care o iubeşti?...
Dar am descoperit că nu mai ştiu să te strig,că îţi uitasem numele sau poate doar mi-era teamă să-l rostesc...
          Şi atunci m-am speriat.Din buzunarele mele risipitoare au început să cadă toate stelele pe care cu atâta trudă le strânsesem,iar eu am am păşit,temător,într-un labirint de cristal,continuând să te caut.
          M-am trezit dintr-o dată prins între nişte oglinzi ciudate şi am încercat din nou să te strig,dar nu mai reuşeam nici măcar să te zăresc,erau mereu alte şi alte chipuri în acele oglinzi,chipuri care-mi spuneau să mă liniştesc,că iubirea nu mă va părăsi nicicând...
          Am înţeles atunci că trăiam un vis în alt vis...Şi m-am cutremurat: oare din câte vise va trebui să mă mai trezesc,ca să ajung şi la cel adevărat?


  (Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Aş vrea...

Aş vrea...
să-mi pun în păr raze de soare
iar albastrul ochilor mei
să se contopească cu cerul.
Pentru ca tu,
să vezi în ei,ceea ce nimeni
nu a văzut vreodată.

Aş vrea...
ca vântul sălbatec ce suflă cu ură,
să-mi înlăture
toate gândurile străine
şi să-mi netezească drumul
până la tine.

Aş vrea...
să vină clipa dulce
în care,
din două jumătăţi
să devenim,noi doi,
un întreg.


(As vrea-Mara Enache)

Alaturi de munti

Fara tine sunt ca Raiul fara Sfantul Petru la poarta,in care intra cine vrea,iese cine vrea...Caci tu imi filtrezi bucuria,sarbatoarea si frumusetea.
Fara tine mi-s propria mea pedeapsa,mi-s blestem si neandurare,mi-s lumina intr-o lume pustie,mi-s cantec fara ecou.
Esti viata mea,toate amintirile tu mi le-ai daruit!Ce noima ar mai avea viata fara tine,cand tu esti rostul meu si visul meu si mangaierea mea,cand ma trezesc cu tine in gand si adorm la fel,cand ti-ai facut atat de bine culcus in in sufletul meu,incat acum faci parte din mine?
Fara tine mi-s cer fara stele si pasare fara aripi sunt!Tu m-ai invatat sa iubesc zborul si tu imi ceri acum sa ma dezvat de el?
Fara tine,totul este poteca batatorita,care spune ca tot ce a fost,va mai fi.Tu esti singurul lucru nou sub Soare,si numai fara tine,pe pamant,totul este desertaciune si goana dupa vant!
Cum sa traiesc fara tine,cand tu esti jumatate din sufletul meu?Cum sa traiesc numai cu jumatate de suflet?Si ce sa fac doar cu aceasta jumatate de suflet,care se va imbolnavi fara cealalta jumatate, care iti apartine?
Ma simt cum nu s-ar mai simti nimeni,daca iubirea l-ar face sa simta durere.Cat de fara timp ma simt,fara tine...


(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Dincolo de iubire

  Pleci iarasi.Grabita,transportata deja intr-o alta lume,din care eu nu mai fac parte.Pleci,de parca nu noi am fi cei care plangeam,si apoi ne sarutam lacrimile unul altuia,pentru ca nu intelegeamce destin nemilos ne tinuse departe unul de celalalt atatia ani de zile,pana ce iubirea sa ne daruiasca unul altuia.Si,amuzati,ne intrebam:cine stie de cate ori n-om fi trecut unul pe langa celalalt prin piata,indiferenti,sau cine stie cand ne-om fi impins si injurat in autobuz,nestiind ca va veni o zi in care ne vom indragosti si nu vom mai putea trai unul fara celalalt...
     Asa credeam: ca iubirea noastra va fi vesnica.Ca nimic n-o va putea lovi.Ca ne vom iubi si dincolo de moarte.
    Iar acum pleci,de parca ti-ar fi teama ca nu cumva sa pierzi cine stie ce mijloc de transport fistichiu,care vine doar o data in viata...
    Graba cu care pleci ti-a lasat insa timp suficient sa gasesti motive plauzibile,pretexte convenabile,sa-ti faci si din plecare o necesitate,sa incerci sa demonstrezi ca e mai bine asa,dar de ce nu ai avut curajul de a ma privi in ochi,inainte de a pleca,sa-ti raspunzi tie insasi daca intr-adevar voiai sa pleci?
    Ar fi trebuit sa le mai dai voie ochilor nostri sa-si vorbeasca,fie si pentru ultima oara,sa-si mai spuna macar o data ca se iubesc,asa cum numai ei stiau,si abia apoi sa-ti urmezi drumul.
    Poate ca,acolo unde te afli acum,straluciri la minut arunca umbre peste lumina povestii noastre dulci-amare,acoperind-o cu uitare.Dar,oare,nu-ti va fi dor nici o clipa de rasul nostru si de joaca noastra si de clipele in care ne strangean in brate cu disperare,de teama ca ne vom pierde unul de altul?
    Ai plecat,spargand universul nostru comun in doua,iar iubirea ni s-a transformat in doua singuratati,pe care vantul le va purta prin lume ca pe doua urise baloane de sapun,care se vor sparge,intr-o zi,departe unul de celalalt.

Harta viitorului (||)

    

       Mama iti scrie trei cuvinte.Citeste si ia aminte!

Citate despre viata.(Bruce Hyland)

_Niciodata sa nu te opresti din invatat.A conduce este o profesiune,nu un drept sau o mostenire.Accepta ca exista,in mod frecvent,lucruri pe care nu le stii si ca a gasi modalitati mai bune de a rezolva lucrurile face parte din profesie.

_Rezolva-ti problemele pe masura ce apar;astfel,eviti aglomerarea lor.Amanarile te fac sa pari fricos si ineficient.

_A cere ajutor este un semn de intelepciune si de tarie de caracter.Nimeni nu trece prin viata sau nu lucreaza de unul singur.

_Recunoscandu-ti deschis greselile,limpezesti atmosfera si trimiti un mesaj important despre responsabilitate.

_Poarta-te cu cinste si buna cuviinta.Niciodata nu stii ce actiune din trecut se poate intoarce impotriva ta in viitor.

_Fixeaza-ti un scop precis.Urmeaza-ti drumul catre el riguros.

_Ideile se cladesc pe o baza stabila.Nu exista o scurtatura intre prezent si viitor.Scopurile se ating prin planificare,pregatire si executare.

                                                                                                                                                            



Citeste si ia aminte!

Cu dor si cu nerabdare
mama-ti scrie trei cuvinte,
sau-mai bine- o scrisoare.
Citeste si ia aminte!

Copilul meu,de-acum esti mare.
Citeste si ia aminte!
Cu dor si cu nerabdare
mama iti scrie trei cuvinte...

C-ai plecat in departare
pe un drum de tine-ales.
Sa stii ca durerea doare...
Zambesc amar,de ne-nteles...

Ca departarea doar dezbina
frati de surori,mame de fii.
Strain,intr-o tara straina,
Strain si-acas cand ai sa vii.

Pe drumul care te grabesti
fii cinstit printre straini,
doar asa ai sa razbesti,
drumul plin de maracini.

Sa nu minti si sa nu furi,
doar asa ai sa razbesti.
Sa respecti,-nu sa injuri-
Si trimite-mi mama vesti...

Ca mi-e greu;mi-e tare dor...
De te-ntorci si n-oi mai fi,
Ca un inger pazitor
te voi veghea,noapte si zi.