Pleci iarasi.Grabita,transportata deja intr-o alta lume,din care eu nu mai fac parte.Pleci,de parca nu noi am fi cei care plangeam,si apoi ne sarutam lacrimile unul altuia,pentru ca nu intelegeamce destin nemilos ne tinuse departe unul de celalalt atatia ani de zile,pana ce iubirea sa ne daruiasca unul altuia.Si,amuzati,ne intrebam:cine stie de cate ori n-om fi trecut unul pe langa celalalt prin piata,indiferenti,sau cine stie cand ne-om fi impins si injurat in autobuz,nestiind ca va veni o zi in care ne vom indragosti si nu vom mai putea trai unul fara celalalt...
Asa credeam: ca iubirea noastra va fi vesnica.Ca nimic n-o va putea lovi.Ca ne vom iubi si dincolo de moarte.
Iar acum pleci,de parca ti-ar fi teama ca nu cumva sa pierzi cine stie ce mijloc de transport fistichiu,care vine doar o data in viata...
Graba cu care pleci ti-a lasat insa timp suficient sa gasesti motive plauzibile,pretexte convenabile,sa-ti faci si din plecare o necesitate,sa incerci sa demonstrezi ca e mai bine asa,dar de ce nu ai avut curajul de a ma privi in ochi,inainte de a pleca,sa-ti raspunzi tie insasi daca intr-adevar voiai sa pleci?
Ar fi trebuit sa le mai dai voie ochilor nostri sa-si vorbeasca,fie si pentru ultima oara,sa-si mai spuna macar o data ca se iubesc,asa cum numai ei stiau,si abia apoi sa-ti urmezi drumul.
Poate ca,acolo unde te afli acum,straluciri la minut arunca umbre peste lumina povestii noastre dulci-amare,acoperind-o cu uitare.Dar,oare,nu-ti va fi dor nici o clipa de rasul nostru si de joaca noastra si de clipele in care ne strangean in brate cu disperare,de teama ca ne vom pierde unul de altul?
Ai plecat,spargand universul nostru comun in doua,iar iubirea ni s-a transformat in doua singuratati,pe care vantul le va purta prin lume ca pe doua urise baloane de sapun,care se vor sparge,intr-o zi,departe unul de celalalt.
