Faceți căutări pe acest blog

luni, 24 iunie 2013

Liane de gânduri


Mă pierd printre gânduri
în nevoia de a-mi şti viitorul
cu poartă către noi dimensiuni!
Îmi întind liane de gânduri
să-mi eliberez
fluviul sălbatic de vise
într-un joc de şah
ce ţine din primăvară
până-n iarna vieţii!
Mă trezesc din visare
cu mâna întinsă spre viitor
căutând poarta deschisă
spre ziua de mâine!

( Liane de gânduri - Rodica Dumitriu )

sâmbătă, 22 iunie 2013

Fiori uitaţi



     Când viaţa devine junglă, îşi cere dreptul la fiare. De aceea, poate, uneori uităm să fim buni. Uităm să zâmbim, să ne jucăm, uităm chiar şi să iubim câteodată.
     Cuprinşi sub avalanşe de necazuri şi tristeţi, de sub care soarele se vede din ce în ce mai stins, cu greu mai găsim drumul spre bucuria adevărată şi spre sufletele celor de lângă noi.
     Amărăciunile lovesc fără milă, rănile nu mai au timp să se cicatrizeze, iar o reacţie aproape firească de autoapărare ne face să ne ridicăm, la repezeală, ziduri ciudate în jurul sufletelor parcă prea des lovite, să le construim fiecare cu ce avem la îndemână, în speranţa că măcar aşa ne vom găsi protecţia în faţa suferinţelor de tot felul. Îmbrăcaţi în această armură ciudată, aducem cumva cu bolnavul care, internat în acelaşi salon cu pacienţi care suferă de boli mai grave decât a lui, refuză să participe, să înţeleagă şi să aline durerea acestora,spunându-şi că-i este deajuns propria lui suferinţă.
     Trecem mereu pe lângă dureri care nu încetează, pe lângă tristeţi umblătoare sau vise răstignite, dar ne facem a nu le băga în seamă şi le lăsăm cu nonşalanţă să se strivească de zidurile pe care le-am ridicat în jurul nostru, ca nişte valuri de ţărm.
    Poate că încă nu e prea târziu să reînvăţăm să preţuim mirosul unei flori, incandescenţa unui amurg sau nectarul unui sărut.
    Poate că încă nu e prea târziu să înţelegem că omenia nu este, nici pe departe, ceva ruşinos, ci dimpotrivă, o stare înălţătoare, de la care mulţi dintre noi prea uşor se abat.
    Şi, privind în ochii puri de copil, dându-le o şansă celor grav loviţi de destin, să ne îngăduim, nouă înşine, o lacrimă care să surpe zidurile în care ne-am ascuns sufletele, pentru a regăsi din nou fiorii uitaţi.


(Cu sufletul în palmă - Daniel Grosu)

vineri, 14 iunie 2013

O ultimă dorinţă















O lacrimă mi-a îngheţat pe gene
În iarna ce-a venit de timpuriu
La mine-n suflet, doar albe troiene
Şi vântul rece, bate a pustiu.

Că trupul mi-e-npietrit de-atâta vară,
Iar raza mea de soare a pălit
Doar luna, cu privirea ei bizară,
Zâmbeşte trist pe-un petec de argint.

Ninsoare aştern în păr, ca un pelin
Cu gust amar...viaţa! simplu fum...
Să ne-amăgim cu miere şi venin,
Bătătorind cu toţi acelaşi drum.

Ploi şi nori negri, pe cerul meu senin,
Tunete şi fulger, deodată s-au ivit
Nu pot fugi din calea crudului destin
Strigătul din mine, acum, a amuţit.

Azi suntem, mâine nu, căci soarta e ciudată,
Dar ultima dorinţă ca o ninsoare cern...
Să-mi aruncaţi cenuşa, în vânt, la Marea Moartă,
Şi viaţa preţuiţi, nimic nu e etern.

Să fiu un val ce mângâie nisipul,
Un firicel de aur într-o clepsidră pus,
Un pescăruş la mal, în joaca sa cu timpul,
În prag de seară, într-un superb apus...


( O ultimă dorinţă - Mara Enache )

miercuri, 12 iunie 2013

Şi liniştea urlă...



Cu privirea alint marea.
Cu pasul măsor timpul.
Cu gândul aştept clipa
şi te caut...
Valuri răzvrătite
lovesc nisipul
iar un pescăruş
ţipă a singurătate
şi liniştea urlă...
Din noaptea
în care vântul îmi cânta
romanţe,
mă-nvăluie doar ceaţă
şi pustiu...
Si liniştea urlă...


( Şi liniştea urlă - Mara Enache )

luni, 10 iunie 2013

Salcia

















Până şi salcia de pe mormântu-ţi plânge
Cu mâna goală pământu-am zgrepţănat
Ţi-am aprins lumina, dar, apoi te-am certat
Mi-e tare dor şi un cuvânt n-ajunge...

Din pat de iarbă ţi-am făcut covor
Până şi menta sub picior ardea
Sperând că, poate azi te voi vedea
M-am aşezat încet, cu al meu dor...

De parcă ne-am juca "de-a v-aţi ascunsea"!
Vorbeşte-mi! Fără tine timpul e inert
Faci pe vicleanul? Taci? Şi iar te cert...
În moarte, ca si-n viaţă, în spate ducem crucea...

Cu crengile te-alintă o salcie pletoasă
Chiar şi un nor din treacăt s-a oprit
O vrabie zglobie, zâmbind ţi-a ciripit
Hai, lasă joaca! Întoarce-te acasă!

Mi-e tare dor şi un cuvânt n-ajunge
Până şi salcia de pe mormântu-ţi plânge...


(Salcia - Mara Enache)

luni, 3 iunie 2013

Războiul de fiecare zi

   Ce frumos şi adevărat scria Garabet Ibrăileanu : " Când te văd sincer, mi se pare că, în războiul tuturora, tu ai ieşit fără platoşă, mantie şi scut! ".
   O realitate simplă, care, din păcate, nici nu va putea fi schimbată prea uşor.
   Dacă eşti sincer, dacă eşti tu însuţi, dacă nu te-ascunzi, dacă nu joci teatru, dacă nu tragi sfori, dacă nu îi sapi pe alţii pentru propriu-ţi interes, dacă incerci sa-i ajuţi pe cei din jurul tău şi fără motiv şi faci asta chiar şi atunci când ei poate nu merită, dacă mai poţi crede cu nemărginire în frumuseţea asfinţitului de soare şi în nectarul sărutului venit din inimă, nu poţi decât să pierzi, pentru simplu motiv că ceilalţi oameni nu sunt la fel. pentru simplu motiv că viaţa lumii s-a transformat într-un soi de  război continuu, o luptă mută şi abilă, o competiţie ciudată în cadrul căreia oamenii se fac de multe ori că uită că, indiferent cine va ieşi învins şi învingător, şi unul şi altul ar putea ajunge colegi de mormânt în acelaşi cimitir, pentru că moartea oricum nu cruţă pe nimeni.
   Tot felul de farisei, tot felul de fanfaroni, îşi întocmesc pe câte- un sfert de neuron planuri minuţios elaborate, strategii necesare primordial la alinarea excesului de vanitate, mint pe faţă fără ruşine, jonglează cu ipocrizia, ajung uneori, datorită acestor ciudate războaie cu lumea înconjurătoare, să se păcălească până şi pe ei înşişi.
   Şi cât de frumos ar fi să putem ieşi senini unii în faţa altora, să ne înţelegem şi să ne iubim unii pe alţii, chiar şi determinaţi de acea spaimă de clipa în care ne vom transforma în amintire, şi cât de frumos ar fi să fim cu toţii prieteni...


(Daniel Grosu - Cu sufletul în palmă)

joi, 30 mai 2013

Mi-aş face viaţa drum

Printre valurile imense ale timpului ,
într-o zi când cuvintele erau ocupate ,
gândurile mele alergau către ale tale !
Umbra mea stătea întinsă ca un baraj
pe lespedea rece de piatră
înconjurată de frig de toamnă .
Văzduhul stă îngenuncheat
în abanosul tăcerii
sub privirea lunii
ce-şi întinde
braţele de raze albe
îmbrăţişându-mă !
Eu visez cu ochii deschişi
vazându-ne pe noi înşine
adăpostiţi de un suspin adânc
sub luminile făcliilor cereşti
ce luminau pământul.
Mi-aş face viaţa drum
să pot ridica 
colţul valului opac al misterului
să-ţi pot fi acolo în gânduri !
Dar valul ţi-acoperă numele ,
îngerii din mine plâng
şi sufletul mi se rupe în fâşii !
Mă afund într-o tăcere adâncă
cu inima înfăşurată în negru ,
îmi sprijin fruntea obosită de gânduri
de marginea orei
când liniştea din mine mă doare.


(Mi-aş face viaţa drum - Rodica Dumitriu)

Pe ţărmul unde-nflorea dimineaţa

Alergam pe ţărm ca doi adolescenţi
îndrăgostiţi de viaţă...
Când eram în mâinile tale
soarele-mi zâmbea cu buze de foc...
Primăvara s-a născut în noi ,
iar prin ochii tăi
vedeam lumea inocentei !
Pretutindeni era albastru
şi ploaie de râsete zglobii ,
albatroşii se întorceau
şi vesteau soarele ,
şoaptele de iubire
se îngânau cu murmurul mării ,
iar iubirea noastră
era înveşmântată în picuri de soare !
Dar timpul ne-a răpit din zâmbete
pentru nu ştiu cât timp ,
ne-au rămas doar amintirile calde
pe ţărmul unde-nflorea dimineaţa !
Picurii de ploaie plâng
că nu eşti lângă mine...
doar un dans de culori
arcuit în zare îmi mângâie chipul
cu zâmbete de zori !



(Pe ţărmul unde-nflorea dimineaţa - Rodica Dumitriu )

miercuri, 22 mai 2013

Vreau doar...



Vreau doar o simplă colibă de lut
O lacrimă grea, se prelinge-n tăcere,
Totul în noi are gust a durere,
Cuvântul se pierde în sufletu-mi mut.

Nici vântul, nici ploaia, nu au tăcut,
Şi frigul aduce un cântec de jale,
Rătăcesc pierdută în braţele tale,
Vreau doar o simplă colibă de lut.

Vreau doar o simplă colibă de lut,
Nu am cerut nici măcar nemurire
Doar tu şi eu, şi a noastră iubire,
Cuvântul se pierde în sufletu-mi mut.


( Vreau doar - Mara Enache )

luni, 20 mai 2013

De-atâta dor



Când o să mai ştiu oare
să vorbesc graiul florilor
ca atunci când mă încoronam crăiasă
şi alergam de mână cu copilăria
printre culorile câmpiei?!
Când o să mai simt oare
trecerea timpului,
ca atunci când visam cu ochii deschişi
şi atingeam visele
cu vârfurile degetelor?!
Când am să mai simt
mirosul verdelui crud al livezii
care la amiază mirosea a măr copt?!
De-atâta dor,
am să cer îndurare din cer
să iau viaţa de la capăt,
să strâng copilăria la piept
şi să n-o mai părăsesc niciodată!

                                    ( Rodica Dumitriu - De-atâta dor )

În lumina apusului















Plâng după timpul ce se scurge-n trecut
strâng la piept cât mai multe clipe
în care zâmbesc ca şi cum
nu aş fi fost niciodată
nefericită din dragoste !
Te ţin în braţe în lumina apusului,
alung cu palma cuvintele grele
şi-mi aştern visele la picioarele tale !
Ai grijă, păşeşte încet
să nu-mi tulburi liniştea
căci umbli prin visele mele
ascultându-mi susurul gândului,
voioşia zâmbetului,
ori plânsul şoaptelor de dor !
Vreau să creez o armonie
între gând, vorbă şi faptă
şi poate doar aşa voi descoperi
că pot ţine pe loc fericirea !


( Rodica Dumitriu - În lumina apusului )

vineri, 17 mai 2013

În aşteptarea vacanţei

       Afară totul miroase a flori şi a iarbă verde,iar soarele râde pe cer cu gura până la urechi.Se simte că a venit vara şi nu mai este mult până la sfarşitul acestui an de şcoală.Am mai crescut un pic...
       Suntem în aşteptarea vacanţei.
       -Ce vei face în vacanţă? mă întreabă curios prietenul meu.
       -Deocamdată nu ştiu, am răspuns.
Mă priveşte mirat şi ochii lui se umbresc.Ştia! Probabil că ar fi vrut să audă de la mine, dar că, şi eu, aveam un nod în gât şi nici nu mai puteam vorbi...A tras aer în piept şi mi-a spus;
       -Ştiu că vei pleca,dar noi tot prieteni vom rămâne şi voi aştepta vacanţa de vară ca pe un dar de Crăciun.Ştiu că doar atunci ne vom mai întâlni.Drum bun, prietene!
Ochii îi străluceau şi două lacrimi alunecară pe obrazul său.A plecat grăbit fară să privească în urmă,iar eu mi-am spus în gând:
  "Nu te voi uita niciodată, prieten drag!"
Atunci ochii mei se înnecară în lacrimi...



( Gabriel Enache = În aşteptarea vacanţei )

miercuri, 15 mai 2013

Rugăciune



Pluteşti nehotărât
cu aripi de înger, 
undeva,
între cer şi pământ,
şi vântul adie.
Nu te mai agăţa
de lumina lunii
ca să ne poţi privi
de sus...
din nouri fă-ţi o scară
şi coboară lin,
că a început să plouă
cu gust de lacrimi.
Aici au înflorit cireşii
şi iarba miroase
a verde crud,
iar vântul adie...
aici,înfloreşte liliacul
şi trandafirii tăi,
de fluturi...
aici,
într-o lumină aurie
totul alunecă
spre vară...



                          Draga mea prietenă

    Pe când aşteptai ca soţul tău să se trezească din somnul profund în care căzuse,am scris cu durere această poezie şi m-am rugat pentru voi,apoi am auzit că Dumnezeu l-a luat la El şi nu am mai îndrăznit să te sun,dar comunicarea cu un prieten receptiv este necesară la orice vârstă şi în orice situaţie dificilă.
Suntem prieteni din copilărie,de multe ori ne întâlneam şi derulam filmul amintirilor comune...redeveneam încă o dată copii.Acum ai primit o palmă de la viaţă,insă viaţa nu ne oferă întotdeauna ceea ce ne dorim noi.Mai ştiu că durerea doare şi că va trece mult timp până când lacrimile se vor usca,important este că,v-aţi iubit şi respectat reciproc,primind şi oferind totul în mod egal.Să-i păstrăm amintirea vie.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

marți, 14 mai 2013

Zbor frant


Credeam ca sunt
un zbor frant;
cu aripile
ranite si insangerate.
Dar,voi invata
sa-mi bandajez
ranile sufletului
si sa zbor...
Ma voi ridica
dincolo de zari,
acolo unde,tu,
un far luminat in noapte,
la capatul marii,
imi luminezi drumul.


(Zbor frant-Mara Enache)

miercuri, 27 martie 2013

La limită

      Uneori,ajungi să le suporţi pe toate.Îţi spui;hai,mai rabdă un pic.Se petrec lucruri care te dor,care-ţi lezează din demnitate;tu taci şi îţi spui doar ţie,şoptit: ce mai contează o înjosire în plus?Poate va fi bine.Rabd-o şi pe asta şi mergi înainte,că poate 'or să se sfârşească odată şi odată.
     Dar ele nu vor să înceteze.Şi vine o clipă când răbdarea ajunge la limită.Când se aprind toate beculeţele roşii,anunţând o explozie iminentă sau o pană veşnică.Când ajungi la limita suportabilului.
     Şi atunci înţelegi că trebuie să se întâmple ceva.Că trebuie să fie ori bine,ori rău.Că nu se mai poate adânci compromisul.




(Dincolo de iubire-Daniel Grosu)
       

vineri, 22 martie 2013

Dincolo de iubire

     Soarele apune pe uliţa mea...Mă trimite spre o noapte fără stele,fără vise...Tot mai singur,sufletul meu s-a descalţat de papuci şi s-a furişat,fără ştire,pe o pajişte interzisă,de unde puţini se mai întorc...Mi-e dor de un trifoi cu patru foi care credeam că-mi va schimba existenţa.Mi-e dor...,mi-e dor de foarte multe lucruri care s-ar fi putut întâmpla şi nu s-au mai întâmplat...Probabil că s-au amânat,pentru o existenţă viitoare...Plătesc tribut acestui destin cinic şi nemilos,care s-a jucat cu mine nonşalant,ca o mâţă cu un ghem de care nici ei nu-i mai pasă,iar din albastrul de deasupra uliţei mele nu a mai rămas decât un asfinţit sângeriu,ale cărui nuanţe se închid mereu...


               (Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Un vis în alt vis




           Norii erau strânşi pe cer de parcă ar fi avut clacă.Şi era vânt şi ploaie,o vreme de aceea în care trebuie să ai suflet de Bacovia ca să te asortezi cu ce-i afară,o vreme în care-ţi vine să te închizi în casă şi să aştepţi o schimbare,ceva...
          Norii erau strânşi pe cer de parcă ar fi avut clacă.Sau de parcă ar fi jucat "Ţară,ţară,vrem ostaşi!" cu alţi nori dintr-o existenţă paralelă.Iar eu,tocmai pe o asemenea vreme,imi găsisem să ies,de nebun,la cules de stele...
         Îmi umplusem buzunarele,chiar şi la piept pusesem vreo două,şi toată lumea se minuna cum de pot eu să văd stelele când cerul e întunecat ca o condamnare,dar mie nu-mi păsa şi continuam să hoinăresc prin smoala nopţii,la cules de stele...
          Adunasem prea multe şi de aceea am vrut să te strig,să-ţi dau şi ţie,că doar nu era să le păstrez doar pentru mine,ce farmec ar mai avea stelele dacă nu le-ai împărţi cu fiinţa pe care o iubeşti?...
Dar am descoperit că nu mai ştiu să te strig,că îţi uitasem numele sau poate doar mi-era teamă să-l rostesc...
          Şi atunci m-am speriat.Din buzunarele mele risipitoare au început să cadă toate stelele pe care cu atâta trudă le strânsesem,iar eu am am păşit,temător,într-un labirint de cristal,continuând să te caut.
          M-am trezit dintr-o dată prins între nişte oglinzi ciudate şi am încercat din nou să te strig,dar nu mai reuşeam nici măcar să te zăresc,erau mereu alte şi alte chipuri în acele oglinzi,chipuri care-mi spuneau să mă liniştesc,că iubirea nu mă va părăsi nicicând...
          Am înţeles atunci că trăiam un vis în alt vis...Şi m-am cutremurat: oare din câte vise va trebui să mă mai trezesc,ca să ajung şi la cel adevărat?


  (Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

duminică, 17 martie 2013

Aş vrea...

Aş vrea...
să-mi pun în păr raze de soare
iar albastrul ochilor mei
să se contopească cu cerul.
Pentru ca tu,
să vezi în ei,ceea ce nimeni
nu a văzut vreodată.

Aş vrea...
ca vântul sălbatec ce suflă cu ură,
să-mi înlăture
toate gândurile străine
şi să-mi netezească drumul
până la tine.

Aş vrea...
să vină clipa dulce
în care,
din două jumătăţi
să devenim,noi doi,
un întreg.


(As vrea-Mara Enache)

joi, 14 martie 2013

Picături de ploaie


Stii...?
afară plouă...
dar în inima mea
e un soare care te orbeşte.
Şi nu ştiu de unde
atâta fericire,
când,
eu incep să plâng
doar la auzul
unei picături de ploaie...
Cred ca m-amăgesc...
sau e sărutul tău
care-mi mângâie obrazul?

(Picaturi de ploaie-Mara Enache)

marți, 12 martie 2013

Atât de târziu în lume....



       Se face atât de târziu în lume,când lângă mine nu mai eşti...
       Clipele mi se fac doar irosire aiurea,fără de sens,o scurgere nătângă,o clepsidră cu un nisip deja transformat în deşert pe care acum chiar nu mai am nici un chef să-l străbat.
       Strepezit de atâtea iubiri pustiite,sufletul meu începuse,uşor-uşor,să se înveţe cu sufletul tău.Nu mai erai  aşteptare,pentru că erai doar prezenţă.Îmi erai şi dimineaţă şi amiaza şi seară,adormeam cu tine în gând şi mă trezeam la fel,devenisei de fapt timpul meu,inima îmi tresărea ca o pasăre rănită ori de câte ori se întâmpla să-ţi rătăcesc umbra prin labirinturi de gheaţă,erai atât de copilăroasă şi atât de a mea te simţeam...
       Sufletele noastre jucau şotron,ţinându-se de mână,iar buzele noastre făceau schimb de impresii şi de picturi cu săruturi de nori...
       Mi-e dor de fiecare zbatere de aripi,chiar dacă sunt aripi care au început să uite zborul,mi-e dor de fiecare umbră de cuvânt,chiar dacă ele,cuvintele,uneori refuză să mai formeze fraze,mi-e dor de fiecare cântec auzit prea târziu,de toate mi-e dor,şi nici măcar nu mai ştiu cu siguranţă dacă verdele acesta,stabilit ca ţară a iubirii noastre,va mai găsi puterea de a se mai pierde,într-o zi,într-un cer brăzdat de nori fandosiţi...
        Chiar acum,când scriu aceste rânduri,când mă gândesc la tine,un gând răzvrătit îmi spune să ţi le trimit,printr-un mesaj pus într-o sticlă aruncată,din lipsă de mare; aş vrea să nu lăsăm iubirea să ne moară de tot.
        Dar nu,nu mai trebuie,tocmai iubindu-te e mai bine aşa...

(Daniel Grosu-Dedesubt)
  

luni, 18 februarie 2013

Ninsoare cu miros de vesnicie

  
 Ninsoarea miroase a vesnicie si poate tocmai de asta nu ninge ori de cate ori vrem noi...
 Nu ninge intotdeauna cand vrem noi,pentru ca mai nimic pe lume nu e chiar dupa vrerea noastra:nu ne nastem atunci cand ar trebui,nu ne indragostim cand ne-am dori,nu murim cand ar fi firesc...Imi e atat de bine cu tine,incat binele acesta pe care-l simt acum aproape ma sperie.Mi-e teama ca va veni o clipa cand din tot ce e acum frumos va mai ramane doar amintirea sau poate nici macar atat,mi-e teama ca va veni o vreme cand vesnicia nu va mai dori sa ninga si astfel vom ramane,fara ninsoare,la cheremul efemerului,in fata caruia s-ar putea preda si iubirea noastra.Ninsoarea miroase a vesnicie,si poate de asta nu ninge ori de cate ori ne dorim noi...

 (Calugarita-Daniel Grosu)

duminică, 17 februarie 2013

Zile pustii

         Nu mai esti aici,nu mai sunt acolo,ce straniu aluneca petalele-n vant,dar care vant ca lumea deja a ajuns o stagnare generala,o stagnare neforfotita,intepenita ca o statuie hilara...
         Soarele nostru a fost taiat in doua si ni s-a dat fiecaruia cate jumatate...Iar Luna?Luna chiar nu am avut niciodata.
         Din doua zile pustii am fi putut face un intuneric mare,al nostru,in care sa ne ascundem iubirea.
         De fapt,ce noima mai au toti peretii acestia de lumina,daca ei nu mai sunt in stare sa-ti zugraveasca umbra?
         Iar acum nici macar intunericul nu ne mai da voie sa-l scaldam in luminile ochilor nostri,e o izgonire din viata si moarte dimpotriva,o izgonire ca o condamnare,e doar o tacere din care a murit pana si ultimul vers.
          Mi-e dor de tine.......

  (Dedesubt-Daniel Grosu)

miercuri, 23 ianuarie 2013

Uneori as vrea...

   Uneori as vrea sa ma fac ploaie,macar ca sa te ud si sa-ti aduc noroc.
   Uneori as vrea sa-ti fiu patura,ca sa fiu sigur ca asa iti voi alinta trupul.
   Uneori as vrea sa fiu streasina pe sub care treci in fiecare zi,ca sa iti pot vedea surasul.
   As vrea sa fiu strada ta,locul tau,lumea ta,ca sa pot sta cu tine mereu,ca sa-ti vad si zambetul si incruntarea,ca sa incerc sa-ti fac,din noaptea ciudata care bantuie prin iubirea noastra o zi minunata,iar din ziua lalaie,o noapte cum n-o sa mai fie.
   As vrea sa fac din toate cate ceva,sa te vad ca surazi,sa te vad ca zambesti asa cum numai tu stii s-o faci...
   Si,tocmai de aceea,uneori as vrea sa ma fac ploaie,ca sa te ud si sa-ti aduc noroc...


(Daniel Grosu-Dedesubt)

Sa radem...

   O baba se tot ascundea de Moarte prin diverse locuri,unde se deghiza ca sa poata scapa.In cele din urma,Moartea o gasise la o gradinita de copii.Baba isi pusese o bonetica pe cap si se prefacea ca se joaca.
   -Ce faci aici? o intreaba Moartea
   -Ia,ce sa fac,pap,ma zoc...raspunse baba
   -Bine,papa mai repede,ca mergem ...ptru-ptru! ii intrase in joc Moartea.


(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Crezi in destin?

Crezi in Destin?Sa stii ca eu cred ca este ceva,acolo sus,care ne hotaraste drumul in viata.Cand eram mai tanar,ma revolta acest gand.Ma razvratea ideea ca noi,oamenii,suntem niste simple marionete,manevrate de forte superioare,niste marionete,umile si hazlii...Dar la fel de trist ar fi si ca totul sa fie la voia intamplarii.Cum adica,sa nu conteze cine suntem si ce trebuie sa ajungem?Ne-am simti atunci ca intre niste oglinzi paralele,care ne-ar bloca posibilitatea de iesire din spatiu dintre ele.Eu cred ca fiecarui om i se intampla ceea ce trebuie sa i se intample.Sunt ferm convins ca fiecare are drumul lui.Si,apropo de drumuri,iata ce spunea Garabet Ibraileanu.."Nu regreta ca ai apucat pe un drum si ti-ai rupt un picior,pentru ca n-ai de unde sa stii  ca,daca,pornind pe un alt drum,nu ti le-ai fi rupt pe amandoua.


(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Soarta.........

As fi vrut sa scriu lucruri frumoase,asa cum mereu am scris si am vorbit, de iubire si de tot ce e frumos in viata unui om,am crezut mereu ca, fiind optimista, lasand la o parte problemele mele si incercand sa ma ascund dupa deget,viata mea va lua o alta intorsatura...dar nu... Totul e realitate cotidiana...facturi care vin in fiecare zi...si cu tot frigul de afara pe mine ma apuca cu calduri de parca as fi in luna lui Cuptor...Ca nu erau deajuns doar facturile,dar in urma cu doua zile am ramas si fara munca...ca deh!...la noi in firma sunt doar oameni-roboti care nu mai au sarbatori,nici zile libere,nici macar dreptul de a-si lua un concediu medical atunci cand se imbolnavesc....care merg schiopi...care merg cu sulul de hartie igienica in buzunar ca le curg mucii in gura,dar...toti tac ...ca daca deschizi gura sa protestezi cerandu-ti drepturile ramai fara loc de munca...Bag seama ca,la noi in Romania,avem doar obligatii,drepturi nu...Si-apoi lumea se intreaba de ce mergem din rau in mai rau...pai cum daca patronii nostri isi fac burtile mari pe spatele celor care nu stiu ca au si drepturi,nu doar obligatii,asta n-ar fi nimic,dar patronii (care se cred un fel de Dumnezeu al angajatilor) mai fac si vile,sedii de firma si conturi in banca...iar noi trudim (cu spor)ca ne gandim ce sa le dam de mancare copiilor,de am ajuns sa ne rasucim in pat pana aproape de dimineata...si-apoi ne intrebam de ce avem riduri...Mai nou,acum,se obisnuieste,ca atunci cand faci cererea de angajare atasezi si cererea de demisie,dumnelor patronii doar trec data,asa nu pot da explicatii nimanui...Pai cum altfel cand demisia e scrisa si semnata de tine!!!!!!!!Ca doar n-or fi natangi sa spuna ca nu mai au nevoie de serviciile tale!!!!!!!!Si-apoi stai sa vezi cand trebuie sa iti iei ultimul salariu,si-asa mic,ca se injumatateste...ca la noi nu mai este nici macar fluturas la salar,ca nu se stie cu cat esti platit...ca din salarul minim pe economie ?un sfert se duce pe...nici macar nu stiu ce....Si la ce sa ne miram!!!suntem in Romania!!!!!Ca la noi ...la nimenea...ca acum sunt doar doua paturi sociale...saraci si bogati...

vineri, 18 ianuarie 2013

Singuri impotriva tuturor

    Am incercat sa caut o cale de a privi si undeva dincolo de soare,dincolo de mine.De fapt,stii ce am descoperit...
    am aflat un univers aparte,o alta sfera in care ma priveam de departe doar pe mine.
    am incercat sa exclud restul pentru a ma afla asa cum sunt.
    sa nu mai fiu o straina pentru mine.
    la cativa kilometri de viata am alunecat deasupra unui tarm de unde vedeam tot si urat si frumos.
    apoi mai mult decat atat am vazut rasaritul si apusul...nasterea si moartea...
    nu stiu de ce dar intre aceste limite mi-a aparut in suflet un geniu,o figura cunoscuta de-o viata.
    ce a fost in capul meu nu stiu dar am hotarat sa ma dedic lui cu tot al meu
    indiferent de ce ar spune cei din jur
    acum contezi doar tu
    te iubesc asa cum pescarusii iubesc marea si scoicile cu tot cu frumusetea lor,cu tot cu mortaciunile lor
    te iubesc asa cum iubeste un detinut,care-si ispaseste pedeapsa de jumatate de viata,clipa cand in sfarsit e liber
    de fapt tu esti libertatea mea
    te iubesc asa cum un pustnic iubeste pacea si linistea
     desi ma tulbur cand sunt in prezenta ta,tot tu esti limpezimea mea si cerul meu senin
      tu ma aperi cand fulgerul e hotarat sa ma inunde cu blesteme
   te iubesc asa cum pestii iubesc oxigenul din ocean
    tu esti oceanul meu si aerul meu esti
    poate candva...geniul,libertatea,pacea,linistea,limpezimea,seninatatea,apararea,oceanul,aerul...imi vor parea lipsite de sens si voi aspira mai sus,poate ca va aparea ceva mai inalt,desi nu cred ca va fi asa...nu inteleg de ce ar mai avea nevoie un om...n-asputea sa aspir mai sus,pentru ca m-as putea lovi de cer...totul depinde de tine,pentru ca tu esti tatal meu,prietenul meu,partenerul meu,sufletul meu-ocupi trei camere din cele patrupe care le detine inima-si sangele care-mi cucereste venele esti
    te iubesc.


(Daniel Grosu-Calugarita)

   

joi, 17 ianuarie 2013

Destine ciudate

     Uneori,atunci cand destine ciudate ne mai aruncau,din cand in cand,dupa indelungi sicane si tergiversari,unul in bratele celuilalt,ma gandeam sa-l intreb pe Dumnezeu daca vorbeste serios...
     Desigur,asta nu insemna,cumva ca mi-as fi dorit ca in Ceruri sa fie neaparat seriozitate maxima,dar imi inchipuiam ca ar fi trist si hilar deopotriva sa nu se mai poata face si cate o gluma.
     Chiar si in Ceruri.
     Pentru ca,atunci,era o lumina atat de frumoasa...
     Chiar,tu mai tii minte lumina aceea dintai a iubirii,lumina primului sarut,cand soarele parca se lipise de buzele noastre?
      Mai tii minte cum,parca inconstienti,incercam sa scapam de lumina aceea dintai,si apoi sa jucam sotron cu niste umbre,mai tii minte intunericul acela ciudat,care ne-a pandit tot timpul,chiar din lumina?
       Dar noua nu ne-a fost teama niciodata,nu ne-a fost teama in primul rand pentru ca iubirii noastre nu avea cum sa-i fie teama de intuneric,pentru ca noua ne-a fost in suflete zi chiar si atunci cand treceam prin eclipse ciudate.
       Noi chiar nu ne putem desparti definitiv...
      Pentru ca tu esti lumina...Linistea esti...Rasaritul,speranta,asfintitul...
      Tu,de fapt,esti totul.
      Tu,de fapt,esti lumina aceea frumoasa,lumina aceea dintai,lumina primului sarut,cand soarele parca se lipea de buzele noastre...


(Daniel Grosu-Dedesubt)

miercuri, 16 ianuarie 2013

Fara iubire nici nu mai ninge...

         Fara tine nici nu mai ninge.Absenta ta a dereglat anotimpurile.Ai blocat ninsoarea,izgonind-o undeva in amintiri,iar cerul isi tine la piept zapada,de parca i-ar fi teama ca nu cumva sa-i cada doi fulgi,doi fulgi care s-ar fi putut saruta pe buzele noastre...
         Ai luat ninsoarea cu tine si mi-ai smuls de sub palma lumea alba a oamenilor de zapada,pe care i-ai trimis sa vanda licurici in noaptea polara...
         Chiar acum,cand mi-e dor de tine,din ninsoarea pe care ai luat-o,din greseala,langa ruj si batista,te vad cum ai construit un om de zapada,cum i-ai indesat razand pe cap o oala sparta si i-ai tuflit un morcov carn in loc de nas...
           Ce mi se va mai intampla,oare,de acum inainte,daca tot nu voi reusi sa te regasesc?N-o sa mai am parte nici de ghiocei,primavara,nici de lalele,in mai,nici de capsuni,in iunie?Imi va fi aruncata in aer chiar toamna,sa ajung sa tescuiesc must cu iz de sarut si amintiri prin anotimpuri inca neinventate?
           Privesc spre cerurile incremenite ca o salata de ciuperci atomice,spre cerurile de piatra alba si cersesc ninsoarea...
           Fara iubire totul e incremenire si ger de cosmos inchis pentru inventar,cand stelele ies lipsa intr-o gestiune divina...Totul e mers in gol,intr-o masinarie universala in care totusi doua rotite se mai invart,chiar daca,intre timp,cureaua de transmisie dintre ele s-a rupt...
           Fara iubire totul isi pierde sensul.
           Fara iubire oamenii de zapada se incoloneaza si pornesc spre tarile calde,sa se sinucida mergand.
            Fara iubire nici nu mai ninge...



(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

joi, 10 ianuarie 2013

Alaturi de munti

Fara tine sunt ca Raiul fara Sfantul Petru la poarta,in care intra cine vrea,iese cine vrea...Caci tu imi filtrezi bucuria,sarbatoarea si frumusetea.
Fara tine mi-s propria mea pedeapsa,mi-s blestem si neandurare,mi-s lumina intr-o lume pustie,mi-s cantec fara ecou.
Esti viata mea,toate amintirile tu mi le-ai daruit!Ce noima ar mai avea viata fara tine,cand tu esti rostul meu si visul meu si mangaierea mea,cand ma trezesc cu tine in gand si adorm la fel,cand ti-ai facut atat de bine culcus in in sufletul meu,incat acum faci parte din mine?
Fara tine mi-s cer fara stele si pasare fara aripi sunt!Tu m-ai invatat sa iubesc zborul si tu imi ceri acum sa ma dezvat de el?
Fara tine,totul este poteca batatorita,care spune ca tot ce a fost,va mai fi.Tu esti singurul lucru nou sub Soare,si numai fara tine,pe pamant,totul este desertaciune si goana dupa vant!
Cum sa traiesc fara tine,cand tu esti jumatate din sufletul meu?Cum sa traiesc numai cu jumatate de suflet?Si ce sa fac doar cu aceasta jumatate de suflet,care se va imbolnavi fara cealalta jumatate, care iti apartine?
Ma simt cum nu s-ar mai simti nimeni,daca iubirea l-ar face sa simta durere.Cat de fara timp ma simt,fara tine...


(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Gadget

Acest conținut nu este disponibil încă prin conexiuni criptate.

Wikipedia

Rezultatele căutării