Mi-e frig fãrã de tine

O navã în derivã plutind spre...nu se ştie,
De gheatã am rãmas şi-n luna lui Cuptor
Nimic nu mã-ncãlzeşte,nici toamna aurie,
Mi-e frig fãrã de tine şi mi-e atât de dor...


Cã mi-a rãmas în suflet o primãvarã care
Trecutã peste mine cu zâmbetul duios,
Cu grijã, a sãdit iubiri nemuritoare
Atunci, la început de martie ploios...


Universul meu se strânge ca o minge
Cu tristete-mi prind inima-n palma micã,
Luna mã priveşte c-un chip pãtat de sânge
Fãrã tine-acum mi-e frig ...şi-atât de fricã !


(Mara Enache - Mi-e frig fãrã de tine )

Ninsoare cu miros de vesnicie

  
 Ninsoarea miroase a vesnicie si poate tocmai de asta nu ninge ori de cate ori vrem noi...
 Nu ninge intotdeauna cand vrem noi,pentru ca mai nimic pe lume nu e chiar dupa vrerea noastra:nu ne nastem atunci cand ar trebui,nu ne indragostim cand ne-am dori,nu murim cand ar fi firesc...Imi e atat de bine cu tine,incat binele acesta pe care-l simt acum aproape ma sperie.Mi-e teama ca va veni o clipa cand din tot ce e acum frumos va mai ramane doar amintirea sau poate nici macar atat,mi-e teama ca va veni o vreme cand vesnicia nu va mai dori sa ninga si astfel vom ramane,fara ninsoare,la cheremul efemerului,in fata caruia s-ar putea preda si iubirea noastra.Ninsoarea miroase a vesnicie,si poate de asta nu ninge ori de cate ori ne dorim noi...

 (Calugarita-Daniel Grosu)

Fara iubire nici nu mai ninge...

         Fara tine nici nu mai ninge.Absenta ta a dereglat anotimpurile.Ai blocat ninsoarea,izgonind-o undeva in amintiri,iar cerul isi tine la piept zapada,de parca i-ar fi teama ca nu cumva sa-i cada doi fulgi,doi fulgi care s-ar fi putut saruta pe buzele noastre...

         Ai luat ninsoarea cu tine si mi-ai smuls de sub palma lumea alba a oamenilor de zapada,pe care i-ai trimis sa vanda licurici in noaptea polara...

         Chiar acum,cand mi-e dor de tine,din ninsoarea pe care ai luat-o,din greseala,langa ruj si batista,te vad cum ai construit un om de zapada,cum i-ai indesat razand pe cap o oala sparta si i-ai tuflit un morcov carn in loc de nas...

           Ce mi se va mai intampla,oare,de acum inainte,daca tot nu voi reusi sa te regasesc?N-o sa mai am parte nici de ghiocei,primavara,nici de lalele,in mai,nici de capsuni,in iunie?Imi va fi aruncata in aer chiar toamna,sa ajung sa tescuiesc must cu iz de sarut si amintiri prin anotimpuri inca neinventate?

           Privesc spre cerurile incremenite ca o salata de ciuperci atomice,spre cerurile de piatra alba si cersesc ninsoarea...

           Fara iubire totul e incremenire si ger de cosmos inchis pentru inventar,cand stelele ies lipsa intr-o gestiune divina...Totul e mers in gol,intr-o masinarie universala in care totusi doua rotite se mai invart,chiar daca,intre timp,cureaua de transmisie dintre ele s-a rupt...

           Fara iubire totul isi pierde sensul.

           Fara iubire oamenii de zapada se incoloneaza si pornesc spre tarile calde,sa se sinucida mergand.

            Fara iubire nici nu mai ninge...

(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Decembrie

A venit iarna! Ninge! Am vazut cazand primii fulgi de nea...un alb intins uniform,peste tot...peste copacii golasi,peste acoperisurile caselor chiar si peste cateva smocuri de iarba care s-au ghemuit sub greutatea fulgilor,plangand parca plecarea toamnei aurii...
  In sufletul meu locuieste de mult timp o toamna tarzie,cu vanturi si ploi,iar acum,deodata,in graba,mi s-a instalat iarna cu aerul sau inghetat.
  Orasul adormit si-a imbracat repede mantia alba.Pasesc in noapte privind fulgii care m-au ametit in caderea lor lina si uniforma...retraind amintiri care -gandeam ca- s-au risipit o data cu trecerea timpului...Fugind de ganduri si amintiri,am intrat in mica biblioteca judeteana...am ales din intamplare o carte de pe un raft oarecare,sperand doar ca lectura sa ma acapareze,si sa pot uita sentimentul de singuratate care ma apasa de ceva timp.
  Citind "Dincolo de iubire" de Daniel Grosu nu am facut decat sa imi rascolesc sufletul si sa imi amintesc ca din lumina se naste iubirea...Am citit,cu interes si curiozitate,si am invatat ca iubirea e mai presus de orice...ca oricarui cititor nu-i ramane decat sa retraiasca marea iubire,cu care s-a intalnit mai devreme sau mai tarziu. Scrisorile de dragoste din acest roman,sunt,de fapt,o raza,reversibila,despre  iubire,care lumineaza intr-o lume cenusie...iar eu,transcriu,cuvant cu cuvant,aceste scrisori ,pentru a impartasi tuturor bucuria ca am citit romane care mi-au ramas adanc intiparite in suflet...
Autorul este un locuitor al micului meu oras,peste care acum ninge cu fulgi mari...