Fara tine nici nu mai ninge.Absenta ta a dereglat anotimpurile.Ai blocat ninsoarea,izgonind-o undeva in amintiri,iar cerul isi tine la piept zapada,de parca i-ar fi teama ca nu cumva sa-i cada doi fulgi,doi fulgi care s-ar fi putut saruta pe buzele noastre...
Ai luat ninsoarea cu tine si mi-ai smuls de sub palma lumea alba a oamenilor de zapada,pe care i-ai trimis sa vanda licurici in noaptea polara...
Chiar acum,cand mi-e dor de tine,din ninsoarea pe care ai luat-o,din greseala,langa ruj si batista,te vad cum ai construit un om de zapada,cum i-ai indesat razand pe cap o oala sparta si i-ai tuflit un morcov carn in loc de nas...
Ce mi se va mai intampla,oare,de acum inainte,daca tot nu voi reusi sa te regasesc?N-o sa mai am parte nici de ghiocei,primavara,nici de lalele,in mai,nici de capsuni,in iunie?Imi va fi aruncata in aer chiar toamna,sa ajung sa tescuiesc must cu iz de sarut si amintiri prin anotimpuri inca neinventate?
Privesc spre cerurile incremenite ca o salata de ciuperci atomice,spre cerurile de piatra alba si cersesc ninsoarea...
Fara iubire totul e incremenire si ger de cosmos inchis pentru inventar,cand stelele ies lipsa intr-o gestiune divina...Totul e mers in gol,intr-o masinarie universala in care totusi doua rotite se mai invart,chiar daca,intre timp,cureaua de transmisie dintre ele s-a rupt...
Fara iubire totul isi pierde sensul.
Fara iubire oamenii de zapada se incoloneaza si pornesc spre tarile calde,sa se sinucida mergand.
Fara iubire nici nu mai ninge...
(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu