Faceți căutări pe acest blog

joi, 17 ianuarie 2013

Destine ciudate

     Uneori,atunci cand destine ciudate ne mai aruncau,din cand in cand,dupa indelungi sicane si tergiversari,unul in bratele celuilalt,ma gandeam sa-l intreb pe Dumnezeu daca vorbeste serios...
     Desigur,asta nu insemna,cumva ca mi-as fi dorit ca in Ceruri sa fie neaparat seriozitate maxima,dar imi inchipuiam ca ar fi trist si hilar deopotriva sa nu se mai poata face si cate o gluma.
     Chiar si in Ceruri.
     Pentru ca,atunci,era o lumina atat de frumoasa...
     Chiar,tu mai tii minte lumina aceea dintai a iubirii,lumina primului sarut,cand soarele parca se lipise de buzele noastre?
      Mai tii minte cum,parca inconstienti,incercam sa scapam de lumina aceea dintai,si apoi sa jucam sotron cu niste umbre,mai tii minte intunericul acela ciudat,care ne-a pandit tot timpul,chiar din lumina?
       Dar noua nu ne-a fost teama niciodata,nu ne-a fost teama in primul rand pentru ca iubirii noastre nu avea cum sa-i fie teama de intuneric,pentru ca noua ne-a fost in suflete zi chiar si atunci cand treceam prin eclipse ciudate.
       Noi chiar nu ne putem desparti definitiv...
      Pentru ca tu esti lumina...Linistea esti...Rasaritul,speranta,asfintitul...
      Tu,de fapt,esti totul.
      Tu,de fapt,esti lumina aceea frumoasa,lumina aceea dintai,lumina primului sarut,cand soarele parca se lipea de buzele noastre...


(Daniel Grosu-Dedesubt)

Niciun comentariu:

Gadget

Acest conținut nu este disponibil încă prin conexiuni criptate.

Wikipedia

Rezultatele căutării