Faceți căutări pe acest blog

luni, 24 iunie 2013

Liane de gânduri


Mă pierd printre gânduri
în nevoia de a-mi şti viitorul
cu poartă către noi dimensiuni!
Îmi întind liane de gânduri
să-mi eliberez
fluviul sălbatic de vise
într-un joc de şah
ce ţine din primăvară
până-n iarna vieţii!
Mă trezesc din visare
cu mâna întinsă spre viitor
căutând poarta deschisă
spre ziua de mâine!

( Liane de gânduri - Rodica Dumitriu )

sâmbătă, 22 iunie 2013

Fiori uitaţi



     Când viaţa devine junglă, îşi cere dreptul la fiare. De aceea, poate, uneori uităm să fim buni. Uităm să zâmbim, să ne jucăm, uităm chiar şi să iubim câteodată.
     Cuprinşi sub avalanşe de necazuri şi tristeţi, de sub care soarele se vede din ce în ce mai stins, cu greu mai găsim drumul spre bucuria adevărată şi spre sufletele celor de lângă noi.
     Amărăciunile lovesc fără milă, rănile nu mai au timp să se cicatrizeze, iar o reacţie aproape firească de autoapărare ne face să ne ridicăm, la repezeală, ziduri ciudate în jurul sufletelor parcă prea des lovite, să le construim fiecare cu ce avem la îndemână, în speranţa că măcar aşa ne vom găsi protecţia în faţa suferinţelor de tot felul. Îmbrăcaţi în această armură ciudată, aducem cumva cu bolnavul care, internat în acelaşi salon cu pacienţi care suferă de boli mai grave decât a lui, refuză să participe, să înţeleagă şi să aline durerea acestora,spunându-şi că-i este deajuns propria lui suferinţă.
     Trecem mereu pe lângă dureri care nu încetează, pe lângă tristeţi umblătoare sau vise răstignite, dar ne facem a nu le băga în seamă şi le lăsăm cu nonşalanţă să se strivească de zidurile pe care le-am ridicat în jurul nostru, ca nişte valuri de ţărm.
    Poate că încă nu e prea târziu să reînvăţăm să preţuim mirosul unei flori, incandescenţa unui amurg sau nectarul unui sărut.
    Poate că încă nu e prea târziu să înţelegem că omenia nu este, nici pe departe, ceva ruşinos, ci dimpotrivă, o stare înălţătoare, de la care mulţi dintre noi prea uşor se abat.
    Şi, privind în ochii puri de copil, dându-le o şansă celor grav loviţi de destin, să ne îngăduim, nouă înşine, o lacrimă care să surpe zidurile în care ne-am ascuns sufletele, pentru a regăsi din nou fiorii uitaţi.


(Cu sufletul în palmă - Daniel Grosu)

vineri, 14 iunie 2013

O ultimă dorinţă















O lacrimă mi-a îngheţat pe gene
În iarna ce-a venit de timpuriu
La mine-n suflet, doar albe troiene
Şi vântul rece, bate a pustiu.

Că trupul mi-e-npietrit de-atâta vară,
Iar raza mea de soare a pălit
Doar luna, cu privirea ei bizară,
Zâmbeşte trist pe-un petec de argint.

Ninsoare aştern în păr, ca un pelin
Cu gust amar...viaţa! simplu fum...
Să ne-amăgim cu miere şi venin,
Bătătorind cu toţi acelaşi drum.

Ploi şi nori negri, pe cerul meu senin,
Tunete şi fulger, deodată s-au ivit
Nu pot fugi din calea crudului destin
Strigătul din mine, acum, a amuţit.

Azi suntem, mâine nu, căci soarta e ciudată,
Dar ultima dorinţă ca o ninsoare cern...
Să-mi aruncaţi cenuşa, în vânt, la Marea Moartă,
Şi viaţa preţuiţi, nimic nu e etern.

Să fiu un val ce mângâie nisipul,
Un firicel de aur într-o clepsidră pus,
Un pescăruş la mal, în joaca sa cu timpul,
În prag de seară, într-un superb apus...


( O ultimă dorinţă - Mara Enache )

miercuri, 12 iunie 2013

Şi liniştea urlă...



Cu privirea alint marea.
Cu pasul măsor timpul.
Cu gândul aştept clipa
şi te caut...
Valuri răzvrătite
lovesc nisipul
iar un pescăruş
ţipă a singurătate
şi liniştea urlă...
Din noaptea
în care vântul îmi cânta
romanţe,
mă-nvăluie doar ceaţă
şi pustiu...
Si liniştea urlă...


( Şi liniştea urlă - Mara Enache )

luni, 10 iunie 2013

Salcia

















Până şi salcia de pe mormântu-ţi plânge
Cu mâna goală pământu-am zgrepţănat
Ţi-am aprins lumina, dar, apoi te-am certat
Mi-e tare dor şi un cuvânt n-ajunge...

Din pat de iarbă ţi-am făcut covor
Până şi menta sub picior ardea
Sperând că, poate azi te voi vedea
M-am aşezat încet, cu al meu dor...

De parcă ne-am juca "de-a v-aţi ascunsea"!
Vorbeşte-mi! Fără tine timpul e inert
Faci pe vicleanul? Taci? Şi iar te cert...
În moarte, ca si-n viaţă, în spate ducem crucea...

Cu crengile te-alintă o salcie pletoasă
Chiar şi un nor din treacăt s-a oprit
O vrabie zglobie, zâmbind ţi-a ciripit
Hai, lasă joaca! Întoarce-te acasă!

Mi-e tare dor şi un cuvânt n-ajunge
Până şi salcia de pe mormântu-ţi plânge...


(Salcia - Mara Enache)

luni, 3 iunie 2013

Războiul de fiecare zi

   Ce frumos şi adevărat scria Garabet Ibrăileanu : " Când te văd sincer, mi se pare că, în războiul tuturora, tu ai ieşit fără platoşă, mantie şi scut! ".
   O realitate simplă, care, din păcate, nici nu va putea fi schimbată prea uşor.
   Dacă eşti sincer, dacă eşti tu însuţi, dacă nu te-ascunzi, dacă nu joci teatru, dacă nu tragi sfori, dacă nu îi sapi pe alţii pentru propriu-ţi interes, dacă incerci sa-i ajuţi pe cei din jurul tău şi fără motiv şi faci asta chiar şi atunci când ei poate nu merită, dacă mai poţi crede cu nemărginire în frumuseţea asfinţitului de soare şi în nectarul sărutului venit din inimă, nu poţi decât să pierzi, pentru simplu motiv că ceilalţi oameni nu sunt la fel. pentru simplu motiv că viaţa lumii s-a transformat într-un soi de  război continuu, o luptă mută şi abilă, o competiţie ciudată în cadrul căreia oamenii se fac de multe ori că uită că, indiferent cine va ieşi învins şi învingător, şi unul şi altul ar putea ajunge colegi de mormânt în acelaşi cimitir, pentru că moartea oricum nu cruţă pe nimeni.
   Tot felul de farisei, tot felul de fanfaroni, îşi întocmesc pe câte- un sfert de neuron planuri minuţios elaborate, strategii necesare primordial la alinarea excesului de vanitate, mint pe faţă fără ruşine, jonglează cu ipocrizia, ajung uneori, datorită acestor ciudate războaie cu lumea înconjurătoare, să se păcălească până şi pe ei înşişi.
   Şi cât de frumos ar fi să putem ieşi senini unii în faţa altora, să ne înţelegem şi să ne iubim unii pe alţii, chiar şi determinaţi de acea spaimă de clipa în care ne vom transforma în amintire, şi cât de frumos ar fi să fim cu toţii prieteni...


(Daniel Grosu - Cu sufletul în palmă)

Postare prezentată

Tată a înflorit gutuiul

Tată a înflorit gutuiul Tată, a înflorit gutuiul ce l-ai sădit cu mâna ta, Iarba a crescut în curte și n-are cine o tăia, Odăile, încreme...

traduceti acest blog

Wikipedia

Rezultatele căutării