Războiul de fiecare zi

   Ce frumos şi adevărat scria Garabet Ibrăileanu : " Când te văd sincer, mi se pare că, în războiul tuturora, tu ai ieşit fără platoşă, mantie şi scut! ".
   O realitate simplă, care, din păcate, nici nu va putea fi schimbată prea uşor.
   Dacă eşti sincer, dacă eşti tu însuţi, dacă nu te-ascunzi, dacă nu joci teatru, dacă nu tragi sfori, dacă nu îi sapi pe alţii pentru propriu-ţi interes, dacă incerci sa-i ajuţi pe cei din jurul tău şi fără motiv şi faci asta chiar şi atunci când ei poate nu merită, dacă mai poţi crede cu nemărginire în frumuseţea asfinţitului de soare şi în nectarul sărutului venit din inimă, nu poţi decât să pierzi, pentru simplu motiv că ceilalţi oameni nu sunt la fel. pentru simplu motiv că viaţa lumii s-a transformat într-un soi de  război continuu, o luptă mută şi abilă, o competiţie ciudată în cadrul căreia oamenii se fac de multe ori că uită că, indiferent cine va ieşi învins şi învingător, şi unul şi altul ar putea ajunge colegi de mormânt în acelaşi cimitir, pentru că moartea oricum nu cruţă pe nimeni.
   Tot felul de farisei, tot felul de fanfaroni, îşi întocmesc pe câte- un sfert de neuron planuri minuţios elaborate, strategii necesare primordial la alinarea excesului de vanitate, mint pe faţă fără ruşine, jonglează cu ipocrizia, ajung uneori, datorită acestor ciudate războaie cu lumea înconjurătoare, să se păcălească până şi pe ei înşişi.
   Şi cât de frumos ar fi să putem ieşi senini unii în faţa altora, să ne înţelegem şi să ne iubim unii pe alţii, chiar şi determinaţi de acea spaimă de clipa în care ne vom transforma în amintire, şi cât de frumos ar fi să fim cu toţii prieteni...


(Daniel Grosu - Cu sufletul în palmă)