într-o zi când cuvintele erau ocupate ,
gândurile mele alergau către ale tale !
Umbra mea stătea întinsă ca un baraj
pe lespedea rece de piatră
înconjurată de frig de toamnă .
Văzduhul stă îngenuncheat
în abanosul tăcerii
sub privirea lunii
ce-şi întinde
braţele de raze albe
îmbrăţişându-mă !
Eu visez cu ochii deschişi
vazându-ne pe noi înşine
adăpostiţi de un suspin adânc
sub luminile făcliilor cereşti
ce luminau pământul.
Mi-aş face viaţa drum
să pot ridica
colţul valului opac al misterului
să-ţi pot fi acolo în gânduri !
Dar valul ţi-acoperă numele ,
îngerii din mine plâng
şi sufletul mi se rupe în fâşii !
Mă afund într-o tăcere adâncă
cu inima înfăşurată în negru ,
îmi sprijin fruntea obosită de gânduri
de marginea orei
când liniştea din mine mă doare.
(Mi-aş face viaţa drum - Rodica Dumitriu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu