Vreau doar o simplă colibă de lut
O lacrimă grea, se prelinge-n tăcere,
Totul în noi are gust a durere,
Cuvântul se pierde în sufletu-mi mut.
Nici vântul, nici ploaia, nu au tăcut,
Şi frigul aduce un cântec de jale,
Rătăcesc pierdută în braţele tale,
Vreau doar o simplă colibă de lut.
Vreau doar o simplă colibă de lut,
Nu am cerut nici măcar nemurire
Doar tu şi eu, şi a noastră iubire,
Cuvântul se pierde în sufletu-mi mut.
( Vreau doar - Mara Enache )
frumoase şi dureroase versuri...doar că, uneori anumite dorinţe pe care viaţa ni le împlineşte,nu totdeauna alină sau vindecă rănile sufletului..o colibă poate fi un refugiu,dar dacă nu-l împarţi cu cineva drag,devine un supliciu mai mare decât dacă dacă ne-am târî suferinţele prin civilizaţia unei lumi chiar indiferente...timpul este cel care vindecă totul,aşa zice un înţelept.doar că pentru noi timpul uneori trece foarte greu.
RăspundețiȘtergereşi tot ce ne rămâne este doar,aşteptarea şi speranţa...
îmi place tot ce am găsit aici..poezie,frumuseţe,sensibilitate..un colţ de rai al unui suflet deosebit..felicitări!
îţi doresc o zi frumoasă şi un început de weekend minunat!
cu drag,
Ryanna!
Dragă Ryanna
RăspundețiȘtergereE adevărat că timpul vindecă, însă, trebuie să contribuim şi noi cumva.Din faţa destinului nu vom putea fugi, dar dacă nu avem uşi suficient de groase, frigul ne poate intra în suflete...Eu, am deschis o fereastră, să intre soarele şi să mă încălzească...am început să scriu, dar cel mai mult să citesc,iar ceea ce-mi place postez pe blog.Încearcă şi vei vedea că poezia îţi amortizează durerea şi te impulsionează să mergi mai departe.
Fii tare!
Cu drag,
Mara