Plâng după timpul ce se scurge-n trecut
strâng la piept cât mai multe clipe
în care zâmbesc ca şi cum
nu aş fi fost niciodată
nefericită din dragoste !
Te ţin în braţe în lumina apusului,
alung cu palma cuvintele grele
şi-mi aştern visele la picioarele tale !
Ai grijă, păşeşte încet
să nu-mi tulburi liniştea
căci umbli prin visele mele
ascultându-mi susurul gândului,
voioşia zâmbetului,
ori plânsul şoaptelor de dor !
Vreau să creez o armonie
între gând, vorbă şi faptă
şi poate doar aşa voi descoperi
că pot ţine pe loc fericirea !
( Rodica Dumitriu - În lumina apusului )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu