Iartă-mă, am uitat...

Ploaia
a intrat prin fereastra
uitată deschisă,
și vântul
doar cu-o suflare,
mi-a dărâmat
acoperișul inimii.

Am trântit ușa
și am plecat.

Iartă-mă.
Am uitat că
atunci când zâmbești
răsare soarele.


(Mara Enache-  Iartă-mă, am uitat)

Scrinul uitării

Duzine de cuvinte corabie cu vele,
Ne înveleam iubirea în haine celestine,
Dar vântul ne-a împins spre alte noi destine,
Pe maluri diferite, cu marea între ele.

Alunec pe speranțe prinse în atele,
Inima zdrențuită uitată-n pandativ,
Și mireasma ploii - o notă-n portativ,
Rămase sunt de-atunci, pe câmpuri de lalele.

Mâine am să mă iert, la marginea mării
Între zi și noapte, scut de amnezii,
Cuvinte din trecut, în pagini ruginii
Abandonate, în scrinul uitării...

Dacă mă iubești, să ne-aruncăm în mare,
Ne vom contopi în valuri străverzii
Nebuni pierduți, iubind, în poezii
Care vor fi cu noi, sfinte altare...


(Mara Enache - Scrinul uitării)

De cand am uitat sa zambesc

De cand am uitat sa zambesc
sufletul meu
are culoarea pamantului
pe care-l strivesti
sub picior.
Chipul,
a luat culoarea humei
si si-a pierdut stralucirea.
Totul are gust de ura,
de indiferenta
si dezgust,
de cand am uitat
sa zambesc.

(Mara Enache- De cand am uitat sa zambesc )

Războiul de fiecare zi

   Ce frumos şi adevărat scria Garabet Ibrăileanu : " Când te văd sincer, mi se pare că, în războiul tuturora, tu ai ieşit fără platoşă, mantie şi scut! ".
   O realitate simplă, care, din păcate, nici nu va putea fi schimbată prea uşor.
   Dacă eşti sincer, dacă eşti tu însuţi, dacă nu te-ascunzi, dacă nu joci teatru, dacă nu tragi sfori, dacă nu îi sapi pe alţii pentru propriu-ţi interes, dacă incerci sa-i ajuţi pe cei din jurul tău şi fără motiv şi faci asta chiar şi atunci când ei poate nu merită, dacă mai poţi crede cu nemărginire în frumuseţea asfinţitului de soare şi în nectarul sărutului venit din inimă, nu poţi decât să pierzi, pentru simplu motiv că ceilalţi oameni nu sunt la fel. pentru simplu motiv că viaţa lumii s-a transformat într-un soi de  război continuu, o luptă mută şi abilă, o competiţie ciudată în cadrul căreia oamenii se fac de multe ori că uită că, indiferent cine va ieşi învins şi învingător, şi unul şi altul ar putea ajunge colegi de mormânt în acelaşi cimitir, pentru că moartea oricum nu cruţă pe nimeni.
   Tot felul de farisei, tot felul de fanfaroni, îşi întocmesc pe câte- un sfert de neuron planuri minuţios elaborate, strategii necesare primordial la alinarea excesului de vanitate, mint pe faţă fără ruşine, jonglează cu ipocrizia, ajung uneori, datorită acestor ciudate războaie cu lumea înconjurătoare, să se păcălească până şi pe ei înşişi.
   Şi cât de frumos ar fi să putem ieşi senini unii în faţa altora, să ne înţelegem şi să ne iubim unii pe alţii, chiar şi determinaţi de acea spaimă de clipa în care ne vom transforma în amintire, şi cât de frumos ar fi să fim cu toţii prieteni...


(Daniel Grosu - Cu sufletul în palmă)

La limită

      Uneori,ajungi să le suporţi pe toate.Îţi spui;hai,mai rabdă un pic.Se petrec lucruri care te dor,care-ţi lezează din demnitate;tu taci şi îţi spui doar ţie,şoptit: ce mai contează o înjosire în plus?Poate va fi bine.Rabd-o şi pe asta şi mergi înainte,că poate 'or să se sfârşească odată şi odată.
     Dar ele nu vor să înceteze.Şi vine o clipă când răbdarea ajunge la limită.Când se aprind toate beculeţele roşii,anunţând o explozie iminentă sau o pană veşnică.Când ajungi la limita suportabilului.
     Şi atunci înţelegi că trebuie să se întâmple ceva.Că trebuie să fie ori bine,ori rău.Că nu se mai poate adânci compromisul.




(Dincolo de iubire-Daniel Grosu)
       

Dincolo de iubire

     Soarele apune pe uliţa mea...Mă trimite spre o noapte fără stele,fără vise...Tot mai singur,sufletul meu s-a descalţat de papuci şi s-a furişat,fără ştire,pe o pajişte interzisă,de unde puţini se mai întorc...Mi-e dor de un trifoi cu patru foi care credeam că-mi va schimba existenţa.Mi-e dor...,mi-e dor de foarte multe lucruri care s-ar fi putut întâmpla şi nu s-au mai întâmplat...Probabil că s-au amânat,pentru o existenţă viitoare...Plătesc tribut acestui destin cinic şi nemilos,care s-a jucat cu mine nonşalant,ca o mâţă cu un ghem de care nici ei nu-i mai pasă,iar din albastrul de deasupra uliţei mele nu a mai rămas decât un asfinţit sângeriu,ale cărui nuanţe se închid mereu...


               (Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Un vis în alt vis

           Norii erau strânşi pe cer de parcă ar fi avut clacă.Şi era vânt şi ploaie,o vreme de aceea în care trebuie să ai suflet de Bacovia ca să te asortezi cu ce-i afară,o vreme în care-ţi vine să te închizi în casă şi să aştepţi o schimbare,ceva...
          Norii erau strânşi pe cer de parcă ar fi avut clacă.Sau de parcă ar fi jucat "Ţară,ţară,vrem ostaşi!" cu alţi nori dintr-o existenţă paralelă.Iar eu,tocmai pe o asemenea vreme,imi găsisem să ies,de nebun,la cules de stele...
         Îmi umplusem buzunarele,chiar şi la piept pusesem vreo două,şi toată lumea se minuna cum de pot eu să văd stelele când cerul e întunecat ca o condamnare,dar mie nu-mi păsa şi continuam să hoinăresc prin smoala nopţii,la cules de stele...
          Adunasem prea multe şi de aceea am vrut să te strig,să-ţi dau şi ţie,că doar nu era să le păstrez doar pentru mine,ce farmec ar mai avea stelele dacă nu le-ai împărţi cu fiinţa pe care o iubeşti?...
Dar am descoperit că nu mai ştiu să te strig,că îţi uitasem numele sau poate doar mi-era teamă să-l rostesc...
          Şi atunci m-am speriat.Din buzunarele mele risipitoare au început să cadă toate stelele pe care cu atâta trudă le strânsesem,iar eu am am păşit,temător,într-un labirint de cristal,continuând să te caut.
          M-am trezit dintr-o dată prins între nişte oglinzi ciudate şi am încercat din nou să te strig,dar nu mai reuşeam nici măcar să te zăresc,erau mereu alte şi alte chipuri în acele oglinzi,chipuri care-mi spuneau să mă liniştesc,că iubirea nu mă va părăsi nicicând...
          Am înţeles atunci că trăiam un vis în alt vis...Şi m-am cutremurat: oare din câte vise va trebui să mă mai trezesc,ca să ajung şi la cel adevărat?


  (Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Picături de ploaie

Stii...?
afară plouă...
dar în inima mea
e un soare care te orbeşte.
Şi nu ştiu de unde
atâta fericire,
când,
eu incep să plâng
doar la auzul
unei picături de ploaie...
Cred ca m-amăgesc...
sau e sărutul tău
care-mi mângâie obrazul?

(Picaturi de ploaie-Mara Enache)

Atât de târziu în lume....

       Se face atât de târziu în lume,când lângă mine nu mai eşti...
       Clipele mi se fac doar irosire aiurea,fără de sens,o scurgere nătângă,o clepsidră cu un nisip deja transformat în deşert pe care acum chiar nu mai am nici un chef să-l străbat.
       Strepezit de atâtea iubiri pustiite,sufletul meu începuse,uşor-uşor,să se înveţe cu sufletul tău.Nu mai erai  aşteptare,pentru că erai doar prezenţă.Îmi erai şi dimineaţă şi amiaza şi seară,adormeam cu tine în gând şi mă trezeam la fel,devenisei de fapt timpul meu,inima îmi tresărea ca o pasăre rănită ori de câte ori se întâmpla să-ţi rătăcesc umbra prin labirinturi de gheaţă,erai atât de copilăroasă şi atât de a mea te simţeam...
       Sufletele noastre jucau şotron,ţinându-se de mână,iar buzele noastre făceau schimb de impresii şi de picturi cu săruturi de nori...
       Mi-e dor de fiecare zbatere de aripi,chiar dacă sunt aripi care au început să uite zborul,mi-e dor de fiecare umbră de cuvânt,chiar dacă ele,cuvintele,uneori refuză să mai formeze fraze,mi-e dor de fiecare cântec auzit prea târziu,de toate mi-e dor,şi nici măcar nu mai ştiu cu siguranţă dacă verdele acesta,stabilit ca ţară a iubirii noastre,va mai găsi puterea de a se mai pierde,într-o zi,într-un cer brăzdat de nori fandosiţi...
        Chiar acum,când scriu aceste rânduri,când mă gândesc la tine,un gând răzvrătit îmi spune să ţi le trimit,printr-un mesaj pus într-o sticlă aruncată,din lipsă de mare; aş vrea să nu lăsăm iubirea să ne moară de tot.
        Dar nu,nu mai trebuie,tocmai iubindu-te e mai bine aşa...

(Daniel Grosu-Dedesubt)
  

Ninsoare cu miros de vesnicie

  
 Ninsoarea miroase a vesnicie si poate tocmai de asta nu ninge ori de cate ori vrem noi...
 Nu ninge intotdeauna cand vrem noi,pentru ca mai nimic pe lume nu e chiar dupa vrerea noastra:nu ne nastem atunci cand ar trebui,nu ne indragostim cand ne-am dori,nu murim cand ar fi firesc...Imi e atat de bine cu tine,incat binele acesta pe care-l simt acum aproape ma sperie.Mi-e teama ca va veni o clipa cand din tot ce e acum frumos va mai ramane doar amintirea sau poate nici macar atat,mi-e teama ca va veni o vreme cand vesnicia nu va mai dori sa ninga si astfel vom ramane,fara ninsoare,la cheremul efemerului,in fata caruia s-ar putea preda si iubirea noastra.Ninsoarea miroase a vesnicie,si poate de asta nu ninge ori de cate ori ne dorim noi...

 (Calugarita-Daniel Grosu)

Zile pustii

         Nu mai esti aici,nu mai sunt acolo,ce straniu aluneca petalele-n vant,dar care vant ca lumea deja a ajuns o stagnare generala,o stagnare neforfotita,intepenita ca o statuie hilara...
         Soarele nostru a fost taiat in doua si ni s-a dat fiecaruia cate jumatate...Iar Luna?Luna chiar nu am avut niciodata.
         Din doua zile pustii am fi putut face un intuneric mare,al nostru,in care sa ne ascundem iubirea.
         De fapt,ce noima mai au toti peretii acestia de lumina,daca ei nu mai sunt in stare sa-ti zugraveasca umbra?
         Iar acum nici macar intunericul nu ne mai da voie sa-l scaldam in luminile ochilor nostri,e o izgonire din viata si moarte dimpotriva,o izgonire ca o condamnare,e doar o tacere din care a murit pana si ultimul vers.
          Mi-e dor de tine.......

  (Dedesubt-Daniel Grosu)

Uneori as vrea...

   Uneori as vrea sa ma fac ploaie,macar ca sa te ud si sa-ti aduc noroc.
   Uneori as vrea sa-ti fiu patura,ca sa fiu sigur ca asa iti voi alinta trupul.
   Uneori as vrea sa fiu streasina pe sub care treci in fiecare zi,ca sa iti pot vedea surasul.
   As vrea sa fiu strada ta,locul tau,lumea ta,ca sa pot sta cu tine mereu,ca sa-ti vad si zambetul si incruntarea,ca sa incerc sa-ti fac,din noaptea ciudata care bantuie prin iubirea noastra o zi minunata,iar din ziua lalaie,o noapte cum n-o sa mai fie.
   As vrea sa fac din toate cate ceva,sa te vad ca surazi,sa te vad ca zambesti asa cum numai tu stii s-o faci...
   Si,tocmai de aceea,uneori as vrea sa ma fac ploaie,ca sa te ud si sa-ti aduc noroc...


(Daniel Grosu-Dedesubt)

Sa radem...

   O baba se tot ascundea de Moarte prin diverse locuri,unde se deghiza ca sa poata scapa.In cele din urma,Moartea o gasise la o gradinita de copii.Baba isi pusese o bonetica pe cap si se prefacea ca se joaca.
   -Ce faci aici? o intreaba Moartea
   -Ia,ce sa fac,pap,ma zoc...raspunse baba
   -Bine,papa mai repede,ca mergem ...ptru-ptru! ii intrase in joc Moartea.


(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Crezi in destin?

Crezi in Destin?Sa stii ca eu cred ca este ceva,acolo sus,care ne hotaraste drumul in viata.Cand eram mai tanar,ma revolta acest gand.Ma razvratea ideea ca noi,oamenii,suntem niste simple marionete,manevrate de forte superioare,niste marionete,umile si hazlii...Dar la fel de trist ar fi si ca totul sa fie la voia intamplarii.Cum adica,sa nu conteze cine suntem si ce trebuie sa ajungem?Ne-am simti atunci ca intre niste oglinzi paralele,care ne-ar bloca posibilitatea de iesire din spatiu dintre ele.Eu cred ca fiecarui om i se intampla ceea ce trebuie sa i se intample.Sunt ferm convins ca fiecare are drumul lui.Si,apropo de drumuri,iata ce spunea Garabet Ibraileanu.."Nu regreta ca ai apucat pe un drum si ti-ai rupt un picior,pentru ca n-ai de unde sa stii  ca,daca,pornind pe un alt drum,nu ti le-ai fi rupt pe amandoua.


(Daniel Grosu-Dincolo de iubire)

Singuri impotriva tuturor

    Am incercat sa caut o cale de a privi si undeva dincolo de soare,dincolo de mine.De fapt,stii ce am descoperit...
    am aflat un univers aparte,o alta sfera in care ma priveam de departe doar pe mine.
    am incercat sa exclud restul pentru a ma afla asa cum sunt.
    sa nu mai fiu o straina pentru mine.
    la cativa kilometri de viata am alunecat deasupra unui tarm de unde vedeam tot si urat si frumos.
    apoi mai mult decat atat am vazut rasaritul si apusul...nasterea si moartea...
    nu stiu de ce dar intre aceste limite mi-a aparut in suflet un geniu,o figura cunoscuta de-o viata.
    ce a fost in capul meu nu stiu dar am hotarat sa ma dedic lui cu tot al meu
    indiferent de ce ar spune cei din jur
    acum contezi doar tu
    te iubesc asa cum pescarusii iubesc marea si scoicile cu tot cu frumusetea lor,cu tot cu mortaciunile lor
    te iubesc asa cum iubeste un detinut,care-si ispaseste pedeapsa de jumatate de viata,clipa cand in sfarsit e liber
    de fapt tu esti libertatea mea
    te iubesc asa cum un pustnic iubeste pacea si linistea
     desi ma tulbur cand sunt in prezenta ta,tot tu esti limpezimea mea si cerul meu senin
      tu ma aperi cand fulgerul e hotarat sa ma inunde cu blesteme
   te iubesc asa cum pestii iubesc oxigenul din ocean
    tu esti oceanul meu si aerul meu esti
    poate candva...geniul,libertatea,pacea,linistea,limpezimea,seninatatea,apararea,oceanul,aerul...imi vor parea lipsite de sens si voi aspira mai sus,poate ca va aparea ceva mai inalt,desi nu cred ca va fi asa...nu inteleg de ce ar mai avea nevoie un om...n-asputea sa aspir mai sus,pentru ca m-as putea lovi de cer...totul depinde de tine,pentru ca tu esti tatal meu,prietenul meu,partenerul meu,sufletul meu-ocupi trei camere din cele patrupe care le detine inima-si sangele care-mi cucereste venele esti
    te iubesc.


(Daniel Grosu-Calugarita)