Poveste cu trecut,prezent si viitor

A fost odata,ca niciodata,o femeie,obisnuita,care traia undeva la marginea unui satuc,intr-o casa micuta,impreuna cu fiul ei.Prin acele parti erau putine case, era foarte abatuta ca fiul ei nu avea un fratior sa se joace,de aceea,nu era zi in care sa nu se roage ca dumnezeu sa-i mai daruiasca un copil...Dar,intr-o noapte in vis i-a aparut un batran care i-a spus:"Fata mea,pana nu-ti vine alesul calare pe un cal alb,ruga ta va fi in zadar."Si azi asa,maine asa,fiul ei a crescut...Intr-o zi friguroasa de toamna,apasata de ganduri si de tristete,vazu la poarta ei un strain.L-a privit si a stiut ca il asteapta de mult timp.A ramas grea,iar dupa noua luni,intr-o zi ,la sfarsitul lunii iunie,cand vantul nu adia nici macar,iar soarele radea cocotat in mijlocul cerului,a nascut un baiat,cu par balai si ochi albastri.Timpul a trecut,mai exact noua ani,iar femeia are acum doi baieti si este cea mai fericita mama.Astazi,la sfarsitul lunii iunie,vantul nu adie nici macar,iar soarele rade "cu gura pana la urechi"cocotat in mijlocul cerului...Strainul nu era calare pe un cal alb ci conducea comod o masina, mama celor doi baieti sunt eu,iar azi e ziua fiului meu care implineste noua ani.Dumnezeu mi-a ascultat ruga si mi-a daruit,prin ei,copiii mei,viata si bucuria de a trai,rostul meu in viata.Si-am incalecat pe-o sa,si v-am spus povestea asa;doar ca,aceasta poveste are trecut,prezent si viitor.Poveste cu trecut,prezent si viitor

Povesti cu anotimpuri

Viata noastra e formata din anotimpuri;primavara,cand esti doar un copil;vara,cand esti adolescent;toamna cand esti deja matur,iarna,cand te apropii cu pasi usori de sfarsitul anilor....dar...iubim .

Iubim primavara,chiar daca suntem in toamna vietii,pentru ca in sufletul nostru ramanem mereu copii,avem sufletul tanar si dorinta de-a trai frumos...

calul alb din visul meu



 calul alb din visul meu"Undeva,pe culmea unui deal,un manz negru,frumos...necheza.Ma chema,dar eu,priveam iarba verde care il inconjura,soarele care lumina de undeva din spatele sau,dadeau negrului o stralucire aparte;dar,nu eram incantata de acest tablou feeric,ma intrebam ce cauta in varful dealului,gandeam ca acolo sus are nevoie de apa,iar eu nu pot ajunge la el...Eram intr-o caruta trasa de un cal alb,slab si batran,dar care se incapatana sa mentina acelasi pas obosit;trista pe un drum de tara,intr-un satuc pe care nu-l cunosteam,intr-o zi torida de vara,simteam mirosul prafului care se ridica din mijlocul drumului.Un manz mic,roscat,alerga incoace-incolo pe langa caruta,iar in spate,alti doi cai tineri ,legati de haturi,nechezau si sfornaiau,obositi si insetati"Cand esti copil sau adolescent,nu dai multa importanta viselor care iti viziteaza somnul lin,chiar daca, de multe ori te trezesti amintindu-ti ca acel vis l-ai mai avut...Ei bine,acest vis m-a bantuit din copilarie,atat de multi ani incat il stiu in amanunt,simt chiar mirosul prafului si caldura naucitoare a soarelui care ardea fara mila.Pe atunci eram o copila(sa fi avut 15-16 ani)si nu credeam in vise,dar acest vis se repeta periodic;ma trezeam intotdeauna cu inima grea si nu intelegeam cum,acest vis, parea aievea,si nici de ce imi facea atata rau...abia acum,cand au trecut mai bine de douazeci de ani inteleg sentimentul de nesiguranta si mai ales vointa de a urca in varful acelui deal unde ma astepta negrul meu drag,singur si insetat...Chiar daca am avut o copilarie putin diferita de a celorlalti copii cu care imi petreceam vacantele(poate ca parintii mei au gresit oferindu-mi totul)unica mea prietena era bunica.Cat a trait, m-a invatat lucruri care mi-au fost de folos pe parcursul vietii,iar acum,femeie in toata firea,ii simt lipsa.Cum spuneam,nu credeam in vise,asa ca ,i-am povestit bunicii...iar ea mi l-a talmacit..."-Fata mea,calul alb din visul tau va deveni realitate.Este soarta ta...Vei lua un barbat mai in varsta decat tine,care are si doi copii legati dupa el,iar manzul care alearga pe langa voi,va fi copilul vostru.Dar tu,fata mea,vei plange si vei avea inima franta pentru calutul de pe deal,care e singur si insetat si care striga dupa tine...Si cine e bunico?am intrebat nedumerita...E primul tau copil,fata mea,dar tu vei pleca departe iar el va fi mai mereu singur.Va fi puternic si te va chema doar atunci cand nu reuseste singur,pentru asta ai acest sentiment de neliniste...distanta dintre voi va fi prea mare.Departarea ucide,fata mea..." Morala?Cine are un batran sa il respecte si sa il iubeasca...cu trecerea timpului ei devin intelepti,iar noi avem de invatat lucruri folositoare.Stiu ca norocul si-l face omul cu mana lui,dar visul care mi-a bantuit copilaria,talmacit de bunica,calul alb din visul meu...a devenit realitate...

Cand iubirea doare...

Cand iubirea doare...fiindca ea cere prea mult,elibereaza-te prin alte metode,prin alte cai.Alearga fara tel pe strazi sau prin paduri si risipeste-ti prin fuga obsesia imposibil de realizat.Cheltuieste-ti in fiecare pas,un sarut din miile pe care ai fi vrut sa le dai si,in progresul oboselii,uita de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut sa le imbratiseze.Saruturile sa se desprinda din tine ca petalele dintr-o floare de toamna,si risipirea aceasta sa nu semene unei infrangeri si niciunei renuntari,ci miile de sarutari sa insenineze viata cu atatea zambete,cu cate tristeti ea a intunecat-o....