Fă-ți timp

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând
Fă-ți timp să poți, cu mila, să te alini oricând!
Fă-ți timp pentru-adevăruri și adâncimi de vis,
Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lângă izvor,
Fă-ți timp s-asculți ce spune o floare, un cocor!
Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău - bătrâni...
Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini...
În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să guști frumosul din tot ce e curat,
Fă-ți timp, că ești de multe mistere-nconjurat!
Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să învețt,
Fă-ți timp să dai vieții adevăratul sens!
Fă-ți timp, acum!
Să știi: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi!




( Fă-ți timp-Rudyard Kipling )

Iartă-mă, am uitat...

Ploaia
a intrat prin fereastra
uitată deschisă,
și vântul
doar cu-o suflare,
mi-a dărâmat
acoperișul inimii.

Am trântit ușa
și am plecat.

Iartă-mă.
Am uitat că
atunci când zâmbești
răsare soarele.


(Mara Enache-  Iartă-mă, am uitat)

Scrinul uitării

Duzine de cuvinte corabie cu vele,
Ne înveleam iubirea în haine celestine,
Dar vântul ne-a împins spre alte noi destine,
Pe maluri diferite, cu marea între ele.

Alunec pe speranțe prinse în atele,
Inima zdrențuită uitată-n pandativ,
Și mireasma ploii - o notă-n portativ,
Rămase sunt de-atunci, pe câmpuri de lalele.

Mâine am să mă iert, la marginea mării
Între zi și noapte, scut de amnezii,
Cuvinte din trecut, în pagini ruginii
Abandonate, în scrinul uitării...

Dacă mă iubești, să ne-aruncăm în mare,
Ne vom contopi în valuri străverzii
Nebuni pierduți, iubind, în poezii
Care vor fi cu noi, sfinte altare...


(Mara Enache - Scrinul uitării)

Învață de la toate

 

 

 

 

 

Învață de la apă să ai statornic drum,

Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.

 

Învață de la umbră să taci și să veghezi,

Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.

 

Învață de la soare cum trebuie s-apui,

Învață de la pietre cât trebuie să spui.

 

Învață de la vântul ce-adie pe poteci,

Cum trebuie prin lume de liniștit să treci.

 

Învață de la toate, că toate-ți sunt surori,

Să treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori.

 

Învață de la vierme că nu-i uitat

Învață de la nuferi să fii mereu curat.

 

Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi

Învață de la apă să nu dai înapoi.

 

Învață de la umbră să fii smerit ca ea,

Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.

 

Învață de la soare ca vremea s-o cunoști,

Învață de la stele că ceru-i numai oști.

 

Învață de la greier când singur ești să cânți,

Învață de la lună să nu te înspăimânți.

 

Învață de la vultur când umerii ți-s grei,

Și du-te la furnică să vezi povara ei.

 

Învață de la floare să fii gingaș ca ea,

Învață de la oaie să ai blândețea sa.

 

Învață de la păsări să fii mai mult în zbor,

Învață de la toate, că totu-i trecător.

 

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,

Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești în veci !

 

 

 

(Învață de la toate-Traian Dorz)