Fara cuvinte

Inca de cand suntem copii visam printi,printese;ne dorim sa avem o viata fericita ca in povesti...doar ca deseori nu ne regasim in ceea ce ne-am dorit;viata e dura cu noi iar in realitate,de multe ori,ramanem fara cuvinte...Cand deschidem gura,cuvintele isi iau zborul si nu le mai putem intoarce;ceea ce am avut de spus ramane spus...dar chiar si asa,de multe ori trecem cu vederea si iertam,pentru ca ne-am obisnuit sau mai iubim inca persoana de langa noi.Iertam cuvinte si chiar gesturi care uneori ne provoaca sila,dar,deja,cand acestea devin o obisnuinta zilnica,cand incepem sa plangem innabusit cu capul in perna,cand te intrebi ce s-a ales cu viata ta si unde sunt visurile din copilarie,atunci cu siguranta trebuie sa luam o decizie;sa nu mai suferim,sa alungam tristetea din ochii nostri si sa aducem zambet si liniste in viata noastra.Sa invatam sa spunem "Destul...nu mai vreau sa fiu o victima...am o viata de trait"Sa ne bucuram de zambetul copiilor nostri si mai ales sa invatam noi sa zambim...Iar cuvintele si gesturile nesabuite cu care,zilnic,am fost improscate,sa ramana un vis urat...sa ramana fara cuvinte.

Mirosul ametitor al florilor de tei

Ori de cate ori merg in parc impreuna cu copilul meu,ma refugiez mereu sub un tei batran...in aceasta perioada,mirosul florilor de tei imi trezesc amintiri care ma naucesc,ma terorizeaza,ma ucid incetul cu incetul...iar eu...incerc sa le innabus (nu stiu de ce );chiar daca sunt convinsa ca maine voi reveni sub teiul inflorit,voi reveni la amintirile pe care incerc sa le ignor,dar pe care le iubesc si le dispretuiesc in acelasi timp.Nu am puterea de a opri timpul...anii trec si am ajuns la o varsta(nici nu mai conteaza cat)...probabil nu-mi arat anii; ori sufletul meu a ramas tanar? -dar,sunt convinsa,ca fiul meu-acum destul de mare-ramane deseori mirat,si sunt sigura ca nu ar avea curajul de spune cuiva..."mama are blog" sau "mama mi-a trimis mesaj pe mess"...cred ca am avut curajul sau mai bine spus curiozitatea de a invata singura lucruri pe care nu orice femeie da varsta mea ar incerca...Amintirile provocate de mirosul dulce al florilor de tei imi amintesc de tineretea mea.Pe vremea aceea nu erau calculatoare, nici tablete si nici telefoane inteligente...ma asezam frumos la o masa si scriam ordonat toate gandurile mele pe hartie...amintiri ramase intiparite si in inima mea...