Ninsoare cu miros de vesnicie

  
 Ninsoarea miroase a vesnicie si poate tocmai de asta nu ninge ori de cate ori vrem noi...
 Nu ninge intotdeauna cand vrem noi,pentru ca mai nimic pe lume nu e chiar dupa vrerea noastra:nu ne nastem atunci cand ar trebui,nu ne indragostim cand ne-am dori,nu murim cand ar fi firesc...Imi e atat de bine cu tine,incat binele acesta pe care-l simt acum aproape ma sperie.Mi-e teama ca va veni o clipa cand din tot ce e acum frumos va mai ramane doar amintirea sau poate nici macar atat,mi-e teama ca va veni o vreme cand vesnicia nu va mai dori sa ninga si astfel vom ramane,fara ninsoare,la cheremul efemerului,in fata caruia s-ar putea preda si iubirea noastra.Ninsoarea miroase a vesnicie,si poate de asta nu ninge ori de cate ori ne dorim noi...

 (Calugarita-Daniel Grosu)

Zile pustii

         Nu mai esti aici,nu mai sunt acolo,ce straniu aluneca petalele-n vant,dar care vant ca lumea deja a ajuns o stagnare generala,o stagnare neforfotita,intepenita ca o statuie hilara...
         Soarele nostru a fost taiat in doua si ni s-a dat fiecaruia cate jumatate...Iar Luna?Luna chiar nu am avut niciodata.
         Din doua zile pustii am fi putut face un intuneric mare,al nostru,in care sa ne ascundem iubirea.
         De fapt,ce noima mai au toti peretii acestia de lumina,daca ei nu mai sunt in stare sa-ti zugraveasca umbra?
         Iar acum nici macar intunericul nu ne mai da voie sa-l scaldam in luminile ochilor nostri,e o izgonire din viata si moarte dimpotriva,o izgonire ca o condamnare,e doar o tacere din care a murit pana si ultimul vers.
          Mi-e dor de tine.......

  (Dedesubt-Daniel Grosu)