Mi-aş face viaţa drum

Printre valurile imense ale timpului ,
într-o zi când cuvintele erau ocupate ,
gândurile mele alergau către ale tale !
Umbra mea stătea întinsă ca un baraj
pe lespedea rece de piatră
înconjurată de frig de toamnă .
Văzduhul stă îngenuncheat
în abanosul tăcerii
sub privirea lunii
ce-şi întinde
braţele de raze albe
îmbrăţişându-mă !
Eu visez cu ochii deschişi
vazându-ne pe noi înşine
adăpostiţi de un suspin adânc
sub luminile făcliilor cereşti
ce luminau pământul.
Mi-aş face viaţa drum
să pot ridica 
colţul valului opac al misterului
să-ţi pot fi acolo în gânduri !
Dar valul ţi-acoperă numele ,
îngerii din mine plâng
şi sufletul mi se rupe în fâşii !
Mă afund într-o tăcere adâncă
cu inima înfăşurată în negru ,
îmi sprijin fruntea obosită de gânduri
de marginea orei
când liniştea din mine mă doare.


(Mi-aş face viaţa drum - Rodica Dumitriu)

Pe ţărmul unde-nflorea dimineaţa

Alergam pe ţărm ca doi adolescenţi
îndrăgostiţi de viaţă...
Când eram în mâinile tale
soarele-mi zâmbea cu buze de foc...
Primăvara s-a născut în noi ,
iar prin ochii tăi
vedeam lumea inocentei !
Pretutindeni era albastru
şi ploaie de râsete zglobii ,
albatroşii se întorceau
şi vesteau soarele ,
şoaptele de iubire
se îngânau cu murmurul mării ,
iar iubirea noastră
era înveşmântată în picuri de soare !
Dar timpul ne-a răpit din zâmbete
pentru nu ştiu cât timp ,
ne-au rămas doar amintirile calde
pe ţărmul unde-nflorea dimineaţa !
Picurii de ploaie plâng
că nu eşti lângă mine...
doar un dans de culori
arcuit în zare îmi mângâie chipul
cu zâmbete de zori !



(Pe ţărmul unde-nflorea dimineaţa - Rodica Dumitriu )

Vreau doar...

Vreau doar o simplă colibă de lut
O lacrimă grea, se prelinge-n tăcere,
Totul în noi are gust a durere,
Cuvântul se pierde în sufletu-mi mut.

Nici vântul, nici ploaia, nu au tăcut,
Şi frigul aduce un cântec de jale,
Rătăcesc pierdută în braţele tale,
Vreau doar o simplă colibă de lut.

Vreau doar o simplă colibă de lut,
Nu am cerut nici măcar nemurire
Doar tu şi eu, şi a noastră iubire,
Cuvântul se pierde în sufletu-mi mut.


( Vreau doar - Mara Enache )

De-atâta dor

Când o să mai ştiu oare
să vorbesc graiul florilor
ca atunci când mă încoronam crăiasă
şi alergam de mână cu copilăria
printre culorile câmpiei?!
Când o să mai simt oare
trecerea timpului,
ca atunci când visam cu ochii deschişi
şi atingeam visele
cu vârfurile degetelor?!
Când am să mai simt
mirosul verdelui crud al livezii
care la amiază mirosea a măr copt?!
De-atâta dor,
am să cer îndurare din cer
să iau viaţa de la capăt,
să strâng copilăria la piept
şi să n-o mai părăsesc niciodată!

                                    ( Rodica Dumitriu - De-atâta dor )

În lumina apusului

Plâng după timpul ce se scurge-n trecut
strâng la piept cât mai multe clipe
în care zâmbesc ca şi cum
nu aş fi fost niciodată
nefericită din dragoste !
Te ţin în braţe în lumina apusului,
alung cu palma cuvintele grele
şi-mi aştern visele la picioarele tale !
Ai grijă, păşeşte încet
să nu-mi tulburi liniştea
căci umbli prin visele mele
ascultându-mi susurul gândului,
voioşia zâmbetului,
ori plânsul şoaptelor de dor !
Vreau să creez o armonie
între gând, vorbă şi faptă
şi poate doar aşa voi descoperi
că pot ţine pe loc fericirea !


( Rodica Dumitriu - În lumina apusului )

În aşteptarea vacanţei

       Afară totul miroase a flori şi a iarbă verde,iar soarele râde pe cer cu gura până la urechi.Se simte că a venit vara şi nu mai este mult până la sfarşitul acestui an de şcoală.Am mai crescut un pic...
       Suntem în aşteptarea vacanţei.
       -Ce vei face în vacanţă? mă întreabă curios prietenul meu.
       -Deocamdată nu ştiu, am răspuns.
Mă priveşte mirat şi ochii lui se umbresc.Ştia! Probabil că ar fi vrut să audă de la mine, dar că, şi eu, aveam un nod în gât şi nici nu mai puteam vorbi...A tras aer în piept şi mi-a spus;
       -Ştiu că vei pleca,dar noi tot prieteni vom rămâne şi voi aştepta vacanţa de vară ca pe un dar de Crăciun.Ştiu că doar atunci ne vom mai întâlni.Drum bun, prietene!
Ochii îi străluceau şi două lacrimi alunecară pe obrazul său.A plecat grăbit fară să privească în urmă,iar eu mi-am spus în gând:
  "Nu te voi uita niciodată, prieten drag!"
Atunci ochii mei se înnecară în lacrimi...



( Gabriel Enache = În aşteptarea vacanţei )

Rugăciune

Pluteşti nehotărât
cu aripi de înger, 
undeva,
între cer şi pământ,
şi vântul adie.
Nu te mai agăţa
de lumina lunii
ca să ne poţi privi
de sus...
din nouri fă-ţi o scară
şi coboară lin,
că a început să plouă
cu gust de lacrimi.
Aici au înflorit cireşii
şi iarba miroase
a verde crud,
iar vântul adie...
aici,înfloreşte liliacul
şi trandafirii tăi,
de fluturi...
aici,
într-o lumină aurie
totul alunecă
spre vară...



                          Draga mea prietenă

    Pe când aşteptai ca soţul tău să se trezească din somnul profund în care căzuse,am scris cu durere această poezie şi m-am rugat pentru voi,apoi am auzit că Dumnezeu l-a luat la El şi nu am mai îndrăznit să te sun,dar comunicarea cu un prieten receptiv este necesară la orice vârstă şi în orice situaţie dificilă.
Suntem prieteni din copilărie,de multe ori ne întâlneam şi derulam filmul amintirilor comune...redeveneam încă o dată copii.Acum ai primit o palmă de la viaţă,insă viaţa nu ne oferă întotdeauna ceea ce ne dorim noi.Mai ştiu că durerea doare şi că va trece mult timp până când lacrimile se vor usca,important este că,v-aţi iubit şi respectat reciproc,primind şi oferind totul în mod egal.Să-i păstrăm amintirea vie.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Zbor frant

Credeam ca sunt
un zbor frant;
cu aripile
ranite si insangerate.
Dar,voi invata
sa-mi bandajez
ranile sufletului
si sa zbor...
Ma voi ridica
dincolo de zari,
acolo unde,tu,
un far luminat in noapte,
la capatul marii,
imi luminezi drumul.


(Zbor frant-Mara Enache)